Eleva dispărută în urmă cu o săptămână în Timișoara este de negăsit

Dramă pentru familia unei eleve de 14 ani care a dispărut fără urmă, în Timişoara, în urmă cu o săptămână.

Rebeca Sara Cocora, elevă la o şcoală din Timişoara, a dispărut pe 11 aprilie, iar de atunci nu a mai dat niciun semn de viaţă.

Rebeca şi-a petrecut sărbătorile de Paşte, alături de familie ei, în Caraş-Severin.

Miercuri, 11 aprilie, Rebeca a plecat din Caraş-Severin la Timişoara, împreună cu nişte prieteni, pentru a merge la şcoală.

Potrivit rudelor, Rebeca a ajuns acasă în Timişoara, şi-a schimbat pantofii, şi-a luat geanta de şcoală, dar fără caiete sau cărţi în ea, şi-a luat telefonul, încărcătorul şi buletinul şi a dispărut.

Poliţiştii au dat-o în urmărire pe fata de 14 ani şi au cerut ajutorul oamenilor.

Toţi cei care au văzut-o pe Rebeca sau au informaţii despre locul în care aceasta s-ar putea afla, sunt rugaţi să suna la numărul unic de urgenţă 112.

sursa: observator.tv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *