Eroii neamului comemorați la Lugoj cu acorduri de fanfară și jerbe de flori

Oficialitățile lugojene au comemorat joi, 17 mai 2018 Ziua Eroilor căzuți pe fronturile de luptă în cele două conflagrații mondiale.

Evenimentul a debutat de la ora 9, cu o slujbă religioasă oficiată de protopopul ortodox Ion Cerbu, după care, generalul de brigadă (în rezervă) Gheorghe Feraru a vorbit celor prezenți despre importanţa acestei zile.

În continuarea au fost depuse coroane la Monumentul Alfa & Omega, dedicat eroilor din Al Doilea Război Mondial,de către autorităţile Lugojului, reprezentanţii partidelor, reprezentanții principalelor instituţii din municipiu, cadrele militare în rezervă şi în retragere, Asociaţia Naţională “Cultul Eroilor” şi un grup de copii.

Ceremonialul a fost onorat de prezenţa veteranului de război profesor Nicolae Streian (93 ani), supravieţuitor al luptelor de la Păuliş din septembrie 1944.

Un detaşament aparţinând Batalionului 183 Artilerie “Gen. Ion Dragalina” din Lugoj a defilat în acordurile fanfarei militare.

Manifestările s-au încheiat cu depunerea de coroane la monumentul eroilor necunoscuți din centrul Cimitirului Eroilor, închinat celor care au luptat în Primul Război Mondial.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *