Filosoful Mihai Şora, despre decizia de schimbare a premierului: „M-aș mulțumi și cu o oaie”

Filosoful Mihai Şora și-a expus critic părerea, pe pagina sa de Facebook, referitoare noua schimbare a premierului.

Mihai Tudose este cel al doilea prim-ministru pe care reprezentanții Partidului Social-Democrat îl înlocuiesc, într-un an.

În timp ce social-democrații au hotărât să propună un nou premier, filosoful Mihai Șora a criticat decizia PSD, susținând că ultima dată când a fost întrebat despre acest subiect a răspuns că își dorește „un premier din specia homo sapiens”.

După noile schimbări care au intervenit pe plan politic, filosoful Mihai Șora a declarat că a devenit „realist”.

Bună dimineața, copii !Ultima dată, am spus că mi-aș dori un Premier din specia homo sapiens. Lumea a râs, crezând…

Posted by Mihai ȘORA on 16 Ianuarie 2018

Ultima dată, am spus că mi-aș dori un Premier din specia homo sapiens. Lumea a râs, crezând pesemne că mă gândesc la Einstein sau la Făt-Frumos. Între timp, am devenit realist: m-aș mulțumi și cu o oaie. PS: Ne vedem pe 20, da?”, a scris filosoful pe pagina sa de Facebook.

Mihai Șora își încheie mesajul sugerând că va participa la protestele de amploare anunțate că vor avea loc pe data de 20 ianuarie.

sursa: stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *