Firma executantă a lucrărilor din cartierul de pe strada Timişoarei, penalizată

Primăria Lugoj a penalizat firma care a câștigat lucrările de modernizare a principalului drum și trotuarele aferente din cartierul de blocuri din strada Timișoarei, nr.110.

Execuția modernizării infrastructurii de suprafață din cartier, demarată la începutul verii, a fost blocată de o fir­mă din Lugoj, care a intrat în penalizări de la jumătatea lunii septembrie. Penalizările reprezintă 0,1%/zi din valoarea contractului de aproape 427.000 de lei.

“La blocurile de lângă armată au fost realizate o bună parte din lucrări și pentru ce ne-a mai rămas de executat au fost demarate procedurile de penalizare pentru societatea Agremin, din Lugoj, cea care a câștigat lucrările pentru drumul principal, acela din beton, și trotuarele care-i aparțin, plus parcările care trebuie făcute în zonă”, a spus Francisc Boldea, primarul Lugojului.

Astăzi, o comisie de evaluare a lucrărilor împreună cu reprezentanți ai primăriei Lugoj vor avea o ședință de constatare și evaluare a proiectului și tot atunci se va lua o hotărâre despre măsurile care vor fi luate în continuare pentru realizarea proiectului.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *