Fotografie rarisimă cu „fantoma din bar”

Un vânător de fantome din Marea Britanie susține că a reușit să surprindă cu aparatul foto stafia care terorizează de ani de zile un bar din orașul Wakefield.

Andrew Williamson a prezentat presei o imagine care pare să arate umbra unei femei îmbrăcate în negru care se află lângă unul dintre pereții pub-ului Griffin Inn’s. Bărbatul susține că era singur în încăpere în acel moment.

Vânătorul de fantome a fost chemat chiar de patronul localului, Michael Briggs, să documenteze cazul bizar al fenomenului de poltergeist – de ani de zile, paharele zboară prin bar fără nicio explicație.

Expert în fenomene paranormale, Andrew spune că a simțit încă de la început prezența unei fantome în bar și nu a fost surprins să vadă imaginea pe fotografii, potrivit The Mirror.

Poveștile legate de prezența unei fantome în barul englezesc circulau de zeci de ani, soția fostului patron al localului fiind cea care a experimentat cele mai multe întâlniri cu „fantoma” de sex feminin.

sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *