Groaznic accident cu o ambulanta pe o sosea din Banat! 2 morti, 3 raniti

Teribil accident de circulatie duminica seara, in jurul orei 21.10,  pe DN 6, la aproximativ 10 km de Caransebeş pe raza comunei Buchin. Doi oameni au murit si alti trei au fost raniti dupa impactul devastator dintre o ambulanta si un autoturism.

Mașina aparținea substației de ambulanță de la Domașnea și transportă un minor la Spitalul municipal de urgentă din Caransebeș. Mașina aparținea substației de ambulanță de la Domașnea și transportă un minor la Spitalul municipal de urgentă din Caransebeș. Acesta se afla în partea rezervată pacienţilor și era însoțit de o rudă. În cabina ambulanței, alături de șofer, se afla o asistentă medicală.

Tragedia s-a petrecut pe o porțiune cu drum drept, în apropiere de intersecția cu drumul care duce în satul Bucoșnița. Se pare că mașina ambulanței circula cu viteză, avea sistemele de avertizare acustice și luminoase pornite și era pe contrasens într-o depășire în momentul impactului frontal.

Au murit atat soferul salvarii, cat si conducatorul autoturismului. Celelalte persoane – minorul,  însoțitorul acestuia și asistenta din medicala, au fost preluate de către alte ambulanţe în vederea transportării la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale specializate. Având în vedere gravitatea și multitudinea rănilor și traumatismelor suferite de către asistentă medicală, de la Timișoara a fost trimisă o ambulanță dotată special care a preluat-o pe femeie și a transportat-o la Spitalul de Traumatologie din Timișoara, aceasta fiind in stare foarte grava.

Circulația pe DN 6 a fost blocată o perioadă de timp – mașinile fiind dirijate pe o rută ocolitoare – timp în care poliția și criminaliștii au strans probe și au făcut măsurători.

sursa: opiniatimisoarei.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *