Guvernul Grindeanu ia cu două mâini ce a dat cu o singură mână

Guvernul Grindeanu propune o serie de măsuri care să aducă mai mulți bani la buget pentru a acoperi creșterile de salarii și pensii. Executivul a adoptat o serie de măsuri pentru a creşte veniturile la buget, dar şi pentru a reduce cheltuielile, astfel încât să se încadreze în ţinta de deficit bugetar de 3%.

Guvernanţii plănuiesc să umble la acciza pe ţigări, la indemnizaţia pentru creşterea copilului, la profiturile companiilor de stat, dar şi la contribuţiile datorate de angajatori, dar nu se ating, spre exemplu, de pensiile speciale.

Aceste măsuri fac parte din programul de convergenţă 2017-2020, aprobat vineri prin Memorandum, care, potrivit Guvernului, „confirmă menţinerea angajamentului de aderare la zona euro”.

„Măsurile suplimentare vor asigura încadrarea deficitului ESA în pragul de 3% şi răspund solicitărilor reprezentanţilor Comisiei europene”, arată Executivul. Guvernul a făcut publice doar câteva dintre măsurile asumate în cadrul programului de convergenţă, însă un document obţinut de profit.ro arată că ele sunt mult mai numeroase.

Introducerea obligației de plată de la 1 iunie 2017 a contribuțiilor datorate de angajatori la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru salariații cu timp parțial de muncă cu salariul sau cu venituri realizate sub nivelul salariului minim de 1.450 lei, majorarea accizei la țigarete cu 1% și o eventuală plafonare a indemnizației pentru creșterea copilului sunt măsuri pregătite de Guvern pentru creșterea veniturilor bugetare.

Guvernul mai apreciază că, în vederea utilizării eficiente a resurselor bugetare alocate pentru prestații sociale, ar fi oportună plafonarea indemnizației pentru creșterea copilului (ICC) la un nivel maxim cuprins între 5.000 – 10.000 lei, dar și introducerea cardului social de beneficii.

O altă măsură este reducerea cheltuielilor de funcționare a instituțiilor și autorităților publice cu 5-10%.

sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *