Harta pestei porcine africane în Europa: România este cea mai afectată. Peste 160.000 de porci, ucişi în toată ţara

Comisia Europeană a publicat harta actualizată a focarelor de pestă porcină din UE. Din păcate, România este țara cea mai afectată de acest virus, urmată de Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia. În România, de la data confirmării prezenţei virusului în ţara noastră, în 31 iulie 2017, au fost ucişi peste 160.000 de porci.

Harta realizată de Comisia Europeană pe baza celor mai recente date arată că sud-estul și nord-vestul României sunt zone roșii.

Astfel, la nivel național, în cele 11 județe afectate (Bihor, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ilfov, Ialomiţa, Sălaj, Satu Mare şi Tulce), sunt confirmate 833 focare de pestă porcină africană la nivelul a 190 localități, iar în alte 32 cazuri din 18 localități există suspiciuni neconfirmate.

De asemenea, pe raza a 18 fonduri de vânătoare dispuse în 6 județe (Bihor, Constanţa, Ialomiţa, Sălaj, Satu Mare şi Tulcea) au fost confirmate cazuri de pestă porcină africană la porci mistreți.

Până la momentul raportării în afară de cele  833 focare de pestă africană au fost stinse 5 focare în județul Satu Mare. În toate aceste zone, pentru prevenirea răspândirii virusului a fost luată măsura uciderii a 163.140 de porci.

Epidemia de pestă porcină, bilanţ pe judeţe

Județul Tulcea:

La nivelul județului sunt confirmate 549 focare de pesta porcină africană în 75 localități, iar în 5 localități (Măcin – 1, Lăstuni – 1, Visterna – 1, Jijila – 3 și Luminița – 1) există 7 suspiciuni cu analize în lucru.

2. Județul Constanța:

La nivelul județului sunt confirmate 63 focare de pestă porcină africană în 33 localități, iar în localitate (Siliștea – 3) există 3 suspiciuni cu probe în lucru. De asemenea, a fost confirmat 1 caz de pestă porcină africană la mistreți în Fondul de Vânătoare nr. 20 Ghindărești, ce aparține AVPS București.

3.  Județul Bihor:

La nivelul județului sunt confirmate 28 focare de pestă porcină africană în 8 localități (Albiș – 5, Crestur – 2, Abrămuț  – 3, Cherechiu – 7, Olosig – 8, Galoșpetreu – 1, Sânicolau de Munte – 1 și Făncica – 1) nu sunt localități cu suspiciuni sau probe în lucru. De asemenea, a fost confirmat 1 caz la efectivele de mistreți din Fondul cinegetic nr. 9 Cubulcut – Direcția Silvică Bihor.

4.  Județul Satu Mare:
La nivelul județului sunt confirmate 7 focare de pesta porcină africană în 3 localități (Bocicău – 4, Târna Mare – 2 și Gherța Mare – 1). De asemenea, au fost confirmate 10 cazuri de pestă porcină africană la mistreți din 4 fonduri de vânătoare (FV 16 Noroieni, FV 44 Cehal, FV 47 Supur și FV 43 Săuca).

5. Județul Brăila:

La nivelul județului sunt confirmate 50 focare de pestă porcină africană în 32 localități, în 1 localitate (Viziru – 1) există 1 suspiciune cu analize în lucru.

6. Județul Ialomița:

La nivelul județului sunt confirmate 102 focare de pestă porcină africană în 27 localități, iar în 7 localități (Gheorghe Doja – 1, Iazu – 1, Maia – 1, Brazii – 1, Drăgoești – 1, Păltinișu – 2, Andrășești – 1, și) există 8 suspiciuni cu analize în lucru.

De asemenea, există 2 cazuri confirmate de pestă porcină africană la 2 mistreți din fondurile de vânătoare FV 10 Chirana și FV 3 Făcăeni.

7. Județul Sălaj:

La nivelul județului sunt confirmate 2 cazuri de pestă porcină africană la mistreți din 2 fonduri de vânătoare (FV 30 Carastelec și FV 22 Panic).

8. Județul Galați:

La nivelul județului sunt confirmate 6 focare de pestă porcină africană în 3 localități (Suceveni – 2, Vameș – 3 și Galați – 1).

9. Județul Călărași:

La nivelul județului sunt confirmate 20 focare de pestă porcină africană în 4 localități (Borcea – 8, Perișoru – 10, Călărași – 1 și Constantin Brâncoveanu – 1), iar în 1 localitate (Perișoru –10) există 10 suspiciuni cu probe în lucru.

10.  Județul Ilfov:

La nivelul județului sunt confirmate 6 focare de pestă porcină africană în 3 localități (Tunari – 3, Voluntari – 2 și Ștefăneștii de Jos – 1), iar în 1 localitate (Ștefăneștii de Sus – 1) există 1 suspiciune cu probe în lucru.

11. Județul Buzău:

La nivelul județului sunt confirmate 2 focare de pestă porcină africană în 2 localități (Lunca – 1 și Pănătău – 1), iar în 2 localități (Pănătău – 1 și Lunca – 1) există 2 suspiciuni cu analize în lucru.

sursa: observator.tv

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *