Horă în mijlocul Lugojului cu ocazia Unirii Principatelor Române

Coregraful Puiu Munteanu, alături de dansatorii Ansamblului folcloric „Lugojana” vor marca şi în acest an, printr-o horă în centrul oraşului, Unirea Principatelor Române; mai exact, 158 de ani de la înfăptuirea acesteia.

Intitulat „Să dăm mână cu mână”, evenimentul are loc marţi, 24 ianuarie, începând cu ora 11 dimineaţa, în sensul giratoriu din faţa Primăriei, Piaţa Victoriei.

„Alături de cei peste 100 de dansatori ai ansamblului, aşteptăm să participe la acest eveniment cât mai mulţi locuitori ai urbei pentru a ne prinde într-o mare Horă a Unirii, sărbătorind în acest fel Mica Unire de la 24 ianuarie 1859”, a declarat Puiu Munteanu, maestru coregraf al Ansamblului folcloric „Lugojana”.

Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918), a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Unirea a fost legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie1859 în Țara Românească.

sursa: cetateanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *