Impact violent între două autobuze; a fost activat Planul Roșu de Intervenție!

Accident teribil în municipiul Satu Mare. Două autobuze s-au ciocnit violent, în urma impactului, mai multe persoane fiind rănite. A fost activat imediat Planul Roșu de intervenție.

 

La fata locului au fost alertate 2 autospeciale de stingere, 3 descarcerare, 1 echipaj de prim ajutor SMURD, 1 unitate de terapie intensiva SMURD si 4 echipaje medicale SAJ.

Accidentul s-ar fi produs pe fondul neacordării de prioritate, declară martorii. Unul dintre şoferi ar fi încercat să intre pe drumul principal fără să acorde prioritate unui alt autobuz.

Toate cele 12 persoane care se aflau în cele două autobuzele implicate în accidentul din Satu Mare au fost rănite şi au primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar opt dintre ele au fost transportate la spital, două fiind în stare gravă.

Printre cei răniți grav se află o femei care a ajuns sub roțile autobuzului. Victima a ajuns pe carosabil, proiectată prin geamul autobuzului.

În această dimineață, pompierii din municipiul Satu Mare au activat Planul Roșu pentru asigurarea intervenției de…

Publicată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă pe 18 Aprilie 2018

sursa: observator.tv

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *