Impact violent intre doua autotrenuri in dreptul localitatii Dumbrava

Accident violent, miercuri dupa amiaza, pe o sosea din judetul Timis. Doua autotrenuri s-au izbit frontal, in localitatea Dumbrava, iar una dintre masinile de mare tonaj a  fost proiectata in afara carosabilului.

In cele doua TIR-uri se aflau trei persoane, iar doua dintre ele au ajuns la spital, cu rani serioase. Pompierii s-au chinuit sa scoata dintre fiarele contorsionate unul dintre oamenii ce se aflau intr-unul dintre autotrenuri.

Una dintre masinile de mare tonaj era incarcata cu cherestea, iar cealalta cu pacura, insa, potrivit reprezentantilor ISU Banat, nu a existat riscul unei explozii.

„Pompierii militari au intervenit pentru descarcerarea persoanei, asigurarea masurilor de prevenire a unui posibil incendiu si balizarea zonei impreuna cu un echipaj al politiei. Nu a existat risc de explozie”, transmit reprezentantii ISU Banat.

Politistii urmeaza sa stabileasca cu exactitate cum s-a produs accidentul si care a fost cauza impactului.

sursa: opiniatimisoarei.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *