Inadmisibil; iepurașii vii din fața Primăriei Arad, uciși de câinii vagabonzi!

Scenele înfiorătoare s-au petrecut în cursul nopții de marți spre miercuri. Lipsiți de apărare, iepurașii n-au avut nicio șansă…

Imagine macabră, miercuri dimineața, în fața Primăriei Municipiului Arad. Micul adăpost în care, pe perioada Târgului Primăverii, puteau fi admirați și mângâiați câțiva pui de iepuri vii, a fost atacat de câini vagabonzi. S-a întâmplat în cursul nopții de marți spre miercuri (18/19 aprilie), iar rezultatul atacului este înfiorător pentru iubitorii de animale: cinci iepurași au fost uciși, iar alți trei erau foarte aproape de moarte!

„Noaptea, în jurul orei 4.00, eram în trecere prin fața Primăriei. Am zărit iepuraşii şi… ghiciți ce? Iepuraşii erau încolțiți de patru câini ai străzii care lătrau la ei. Am mers acolo şi am alungat câinii… dar, din păcate, câinii au sărit peste «gardul care proteja iepuraşii». Îmi arunc privirea la iepuraşi şi văd opt iepuraşi: doi dintre aceştia stăteau înghesuiți într-un colț… speriați, unul era muşcat de coloana vertebrală, nemaiputându-se deplasa, iar cinci dintre ei… din păcate… omorâți de câinii străzii. Dacă ați fi văzut cum se chinuiam bieții iepuraşi… nu vă puteți imagina…” – a relatat Florian Lile.

De ce au fost lăsați iepurașii peste noapte, în ploaie, în fața Primăriei, în condițiile în care Târgul Primăverii s-a închis, oficial, marți, 18 aprilie? De ce nu s-au aflat în zonă reprezentanți ai unor organe de ordine care să supravegheze locul? Vorbim, totuși, de kilometrul zero din municipiu…

Am încercat să aflăm răspunsuri la aceste întrebări de la Primăria Arad, care ne-a direcţionat spre Centrul Municipal de Cultură – instituția care s-a ocupat de organizarea Târgului Primăverii. Reprezentanții CMC ne-au spus că, într-adevăr, ei s-au ocupat de amenajarea târgului, însă asigurarea pazei și ordinii publice nu intră în sarcina lor.

Leșurile, ridicate

Adăpostul iepurașilor vii din fața Primăriei a fost golit miercuri dimineața. Potrivit informațiilor pe care le deținem, leșurile au fost ridicate de reprezentanți ai Gospodăririi Comunale, la solicitarea stăpânului animalelor – o persoană fizică din Arad.

Întâmplări similare, la Timișoara

Ceea ce s-a întâmplat acum, cu iepurașii de la Arad, nu este o premieră. Fapte similare au fost sesizate, în 2011 și 2014, la Târgul de Paști de la Timișoara. În urmă cu șase ani, câinii comunitari au omorât, prin mușcătură, toți iepurașii din țarcul amenajat în centrul orașului de pe Bega. Acum trei ani, iepurașii „expuși” de Paști în cartierul Soarelui din Timișoara au avut aceeași soartă tristă.

sursa: tion.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *