Inca un artist la JazzTM: China Moses va concerta pentru prima data la Timisoara

JazzTM înregistrează încă o premieră în acest an. Pe una dintre scenele festivalului va urca China Moses, fiica artistei DeeDee Bridgewater, care a concertat anul trecut în Piața Victoriei din Timișoara, tot la JazzTM.

Organizatorii Festivalului Internațional de Jazz de la Timișoara completează line-up-ul JazzTM. Artista americană China Moses va urca pe scena din Parcul Castelului, pe care o va umple de energie.

China Moses reinventează jazzul, rupe limitele și constrângerile, iar vocea ei transmite emoție, pasiune și profunzime, odată cu fiecare cuvânt. Fiica lui DeeDee Bridgewater, artista care s-a aflat anul trecut pe scena din Piața Victoriei a festivalului JazzTM, și a regizorului Gilbert Moses, pionier al teatrului afro-american, a pășit încă din copilărie în lumea muzicii și a teatrului. Astfel, la 16 ani, în 1996, a lansat primul său single, Time, a cărui videoclip a fost regizat de Jean-Baptiste Mondino”, transmit reprezentanții Primăriei Timișoara.

Succesul artistei americane a fost urmat de trei albume – „China”, „On Tourne en Rond”și „Good Lovin”, transformând-o într-o adevărată forță a scenei r’n’b din Franța. Artista a lucrat cu labelul suedez de hip-hop Breaking Bread și cu artiști precum DJ Mehdi, Diam’s, Karriem Riggins, Guru, Anthony Marshall.

Împreună cu Raphaël Lemonnier, backing singer-ul Camillei, China Moses a creat un show numit “Gardenias For Dinah”, un tribut pentru idolul lor, Dinah Washington. Tot ea a fost sursa de inspirație pentru albumul „This one’s for Dinah”, lansat în 2009 la labelul Blue Note.

A concertat în toată lumea, iar împreună cu Lemonnier a lansat albumul „Crazy blues”, dedicat marilor cântărețe de blues și jazz, care au influențat-o și inspirat-o.

„Pe lângă contribuția adusă la albumul lui André Manoukian, ”So in love”, Moses a realizat un nou show, în toamna lui 2013, cu cântece de dragoste, precum: „Don’t let me be misunderstood”, „Lullaby of Birdland” sau ”I’ve got you under my skin”. Pe lângă o carieră muzicală, artista are și o cariară în televiziune, colaborând cu posturi precum MCM sau MTV France. În 2011 s-a alăturat și echipei celui de-al optulea sezon din Le Grand Journal al Canal+ și tot în acel an a prezentat show-ul Made in China, la Jazz Radio”, mai spun organizatorii JazzTM.

sursa: tion.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *