Incendiu urias de padure, intr-o rezervatie din Romania. Zona este extrem de greu accesibila pentru pompieri

Zeci de pompieri lupta inca de marti cu flacarile in Mehedinti, dupa ce 10 hectare de padure au luat foc intr-o zona de munte.

In cursul zilei de ieri, in Parcul National Domogled din judetul Mehedinti a izbucnit un incendiu de padure de pin negru si vegetatie uscata.

Pentru a stabili aria de manifestare, focarele si posibilitatile de propagare, pompierii din cadrul ISU Mehedinti au efectuat recunoasterea din aer cu elicopterul SMURD.

Astfel ca, incendiul se manifesta pe un versant cu doua piscuri, pe o suprafata de cca. 10 ha, in mai multe focare izolate (10, 12 focare pe fiecare pisc).

 

Arde atat vegetatia uscata, cat si pin, intr-o zona muntoasa greu accesibila fortelor si mijloacelor de interventie.

In aceasta dimineata, peste 60 de salvatori militari si 10 lucratori silvici s-au deplasat in zona afectata pentru a interveni la stingerea incendiului de padure.

De asemenea, a fost solicitat un elicopter dotat cu dispozitiv de stingere de tip „Bambi Bucket”, din cadrul Inspectoratului General de Aviatie din MAI, pentru a sprijini eforturile de stingere ale salvatorilor de la sol.

In functie de evolutia evenimentului, IGSU va dispune suplimentarea efectivelor de pompieri care intervin la fata locului cu grupari operative de salvatori din alte judete limitrofe.

sursa: stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *