INFORMARE METEO de VREME REA-ploi ABUNDENTE, ninsori la munte

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de vreme rea, valabilă de luni şi până marţi noapte. Vremea se va răci accentuat, iar ploi abundente se vor semnala în întreaga ţară, cinci judeţe aflându-se sub Cod Portocaliu. La munte se vor înregistra ninsori. 

COD GALBEN

Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ; intensificări ale vântului la munte;
Interval de valabilitate: 23 octombrie, ora 10:00 – 24 octombrie, ora 23:00;
Zone afectate: conform textului și hărții;

 

 

Din dimineața zilei de luni, 23 octombrie, aria ploilor se va extinde dinspre vest cuprinzând treptat cea mai mare parte a țării. În intervalul menționat în Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei (inclusiv în zona municipiului București), local în Transilvania, precum și în zonele montane și submontane, se vor cumula cantități de apă ce vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 40 l/mp.

În zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură, se vor cumula cantități de apă pe arii extinse între 30 și 50 l/mp și izolat peste 60 l/mp.

Vântul va avea intensificări, local și temporar, în majoritatea regiunilor, cu viteze de 50…55 km/h, iar la munte, cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali, vor fi rafale de peste 70…80 km/h.

Temperaturile vor scădea de la o zi la alta, astfel încât la mijlocul săptămânii vremea va deveni rece în toată țara. La munte, la altitudini mari, trecător vor fi precipitații mixte.

COD PORTOCALIU

Fenomene vizate: ploi abundente.
Interval de valabilitate: 23 octombrie, ora 12:00 – 24 octombrie, ora 18:00
Zone afectate: zona deluroasă și montană a județelor Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și Dâmbovița

În intervalul menționat, în zona deluroasă și montană a județelor Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și Dâmbovița cantitățile de apă vor depăși pe arii extinse 50…60 l/mp și izolat 80 l/mp.

sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *