Înota LINIȘTIT când a simțit ceva CIUDAT care SE MIȘCĂ la picioarele lui

Angelo Mondragon din Colorado, în vârstă de 32 de ani, a fost dintotdeauna pasionat de înot, iar ori de câte ori are ocazia face asta.

Era o duminică ce avea să se transforme într-o zi cu totul și cu totul specială! Bărbatul se afla în apropierea unui lac împreună cu familia lui. A intrat în apă, iar la un moment da a simțit ceva ciudat la picior. S-a gândit, inițial, că degetele au atins nisipul de pe fundul apei, dar acel ceva tot se mișca.

 

 

„Am simțit ceva ce nu simți în mod normal când ești în apă”, a declarat Angelo.

A încercat să împingă „obiectul” la suprafață, dar nu s-a gândit nicio clipă că o să găsească o fetiță de doar patru ani.

„Atunci, degetele de la picioarele copilului au ieșit la suprafață. Am fost îngrozit să văd una ca asta, dar am dat dovadă de un calm uimitor!”, a mai spus bărbatul.

Angelo a dus fetița, pe nume Sitali, la mal. Copilul nu mai dădea semne de viață și se învinețise, timp în care Angelo a început să strige după ajutor.

Din fericire, pe plajă se aflau două asistente, care au început imediat manevrele de resuscitare. Fetița a fost dusă la un spital din apropiere, ca mai apoi să fie transferată la un spital pentru copii.

Următoarea zi, Angelo a avut șansa să o viziteze pe Sitali la spital. Mama fetei a fost extrem de impresionată de gestul bărbatului. „Ai salvat-o. Ai salvat-o. Mi-ai salvat copilul.” i-a spus aceasta, cu lacrimi în ochi,  lui Angelo când s-au văzut.

Angelo a declarat că va păstra legătura cu fetița și familia ei, având în vedere relația strânsă pe care au reușit să o stabilească în urma acestui incident.

Chiar dacă totul s-a terminat cu bine la final, incidentul ar fi putut fi evitat dacă fetița ar fi purtat o vestă de salvare.

 

 

Angelo a fost primul care a înțeles acest lucru. Profund mișcat de experiența prin care a trecut, bărbatul a decis să fie partenerul unei companii locale, pentru a oferi veste de salvare tuturor celor care nu își pot permite.

Iată imaginile emoționante!

sursa: rol.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *