Intersecția Ucigașă din Lugoj; doar promisiuni și … ”abureli”!

Au trecut aproape 3 ani de la marea întâlnire care a avut loc la Lugoj, mai exact la drumul care unește centura ocolitoare a orașului cu zona industrială Tapiei. Pe atunci, primarul Boldea, reprezentanți ai poliției lugojene, dar și șefii de la CNAIR și cei ai multinaționalelor din zonă s-au adunat, în fața camerelor de luat vederi, pentru a promite marea cu sarea șoferilor disperați. În intersecție și-au pierdut viețile, de-a lungul anilor, multe persoane.

Primăria: asigurăm curentul pentru semafoare

Primăria Lugoj, prin vocea primarului Boldea, se angaja să sprijine montarea în intersecție, până la realizarea unui sens giratoriu, a unor semafoare inteligente. Primăria a fost de acord să suporte costurile electricității, dacă multianționalele se angajau să monteze semafoarele care să le permită muncitorilor să treacă în siguranță de intersecția periculoasă.

“Noi am fost singurii care ne-am ținut de cuvânt. Am tras curent până la stradă acolo, însă cei care s-au angajat să pună semafoarele au fost șefii de la Hella, de la multinaționalele de acolo. Nu a mai zis nimeni nimic. La sensul giratoriu la fel, este drum național și deci e în administrarea CNAIR, nu putem face noi sensul acolo. Au spus că îl fac în 3-4 ani. Trec în jur de 10.000 de mașini pe zi pe acolo, știți și voi câte accidente au fost”, a declarat pentru Lugojeanul.ro primarul Francisc Boldea.

CNAIR: sens giratoriu în câteva luni

La data întâlnirii din fața blitzurilor aparatelor de fotografiat ale presei, șefii DRDP Timiș promiteau că, prin CNAIR, vor urgenta cazul de la Lugoj și vor construi un sens giratoriu în doar câteva luni. Au trecut aproape trei ani de atunci și instituția nu a realizat nici măcar un marcaj în zonă. Am încercat să obținem un punct de vedere de la DRDP Timiș, subsidiară a CNAIR care ar fi trebuit să construiască sensul din Intersecția Morții. Purtătoarea de cuvânt a instituției este în concediu, iar la numărul pe care ni l-a oferit nu a răspuns nimeni preț de mai bine de o oră.

Multinaționalele: semnalizare inteligentă în intersecție

Șefii multinaționalelor din oraș care își desfășoară activitatea în zona Tapiei au promis că vor amenaja un sistem de semaforizare inteligentă în intersecție, până când cei de la drumuri vor construi sensul giratoriu. La aproape 3 ani de la întâlnire, semafoarele lipsesc cu desăvârșire și accidentele se țin și acum lanț în zonă. Chiar dacă anunță zi de zi că își măresc liniile de producție și produc bunuri de zeci de milioane de dolari pe an la Lugoj, multinaționalele din zonă nu au putut achiziționa până acum semafoarele care ar fi putut salva vieți omenești.

Poliția rutieră: radar “fake” îndreptat spre intersecție

Pentru că au rămas fără soluții și au fost aburiți, la fel ca și restul lugojenilor, de promisiunile autorităților, polițiștii rutieri au decis să amplaseze, mai ales în zilele în care traficul este unul ridicat, un radar fără agenți într-o parcare de lângă intersecție. Astfel, polițiștii speră să domolească vitezele de deplasare ale șoferilor care trec prin zonă. În ultimii 5 ani, peste 50 de evenimente rutiere au avut loc la intersecția centurii cu drumul Tapiei, iar în ultimii 3 ani, 5 persoane au murit în Intersecția Ucigașă.

sursa: lugojeanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.