Izvorul de la Tapia, reamenajat până la 1 iunie

Primăria Municipiului Lugoj a anunțat că în această lună, la izvorul de pe drumul ju­de­țean 680, Lugoj – Tapia, vor fi demarate lucrări de reabilitare și modernizare. Proiectul este programat să fie finalizat la începutul lunii iunie.

“Intenționăm să refacem izvorul de pe drumul spre Tapia, să-l placăm cu piatră și să am­plasăm și câteva bănci. Este un loc cunoscut de unde mulți lugojeni iau apă de băut și este distrus de aproape 30 de ani. Suma alocată este de 50.000 de lei. Până la vară sperăm să fie gata”, a spus Fran­cis Boldea, primarul Lugojului.

Izvorul este o aduc­țiu­ne de apă dintr-o sursă naturală, de la aproximativ 50 de m, de pe dealul din apropiere și a fost amenajat în anul 1966 de foștii lucrători ai Cooperativei Agricole de Producție din Tapia.

La evenimentele din Decembrie 1989 izvorul a fost deteriorat de un tanc al armatei, care a acționat în afara unității militare de pe strada Timișoarei, de care aparținea.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *