Legea marţială, instituită în Ucraina ca urmare a incidentului din Marea Azov

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroshenko, a semnat, luni, decretul de institutire a legii marţiale, relatează Russia Today.

Decizia preşedintelui ucrainean a venit ca urmare a incidentului de lângă Strâmtoarea Kerch, din Marea Azov, tot de luni, cand mai multe nave aparţinând Federaţiei Ruse au deschis focul asupra a trei nave de război ucrainene. Ulterior, cele trei nave fiind capturate.

Ce înseamnă “legea marţială”

Legea marţială se referă la preluarea directă (dar temporară) a controlului, de către armata, a unor funcţii ale Guvernului care până atunci au fost exercitate de civili.

Astfel de măsuri sunt instituite ori pe întregul teritoriul al unei ţări, ori doar într-o anumite regiune, în situaţii de urgenţă, precum cele de război sau de instabilitate internă. Dea lungul timpului, legea marţială a mai fost instituita şi asupra unor teritorii ocupate.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a condamnat acţiunile Rusiei şi a cerut Moscovei să nu mai provoace Ucraina şi să le permită marinarilor ucraineni capturaţi să se întoarcă, relateaza The Independent.

De cealaltă parte, ministrul de externă rus a acuzat Ucraina ca a provocat în mod deliberat incident din Strâmtoarea Kerch pentru a duce la instituirea unei noi runde de sancţiuni economice asupra Rusiei. Kremlinul a mai invocat şi legislaţia internă şi internaţională pentru a motiva capturarea navelor ucrainene, precum şi faptul că acestea au intrat ilegal în apele teritoriale ruseşti.

sursa: stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *