Continuă deprecierea monedei naționale. Leul, la un nou minim istoric!

Leul continuă să se deprecieze în raport cu euro, BNR anunțând un nou maxim istoric pentru moneda euro – 4,6641 lei! Slăbirea monedei naționale a început în momentul demiterii Guvernului Dragnea, după ce leul prinsese puteri la începutul anului. Momentul-cheie în care leul a luat-o la vale, spre disperarea românilor cu credite bancare, a fost marți, 16 ianuarie, a doua zi după celebrul CEx al PSD în cadrul căruia Mihai Tudose și-a dat demisia.

BNR a anunțat, luni 22 ianuarie, un curs de 4,6656 lei/euro, în urcare cu 0,09% față de cotația de vineri. Slăbirea monedei naționale vine pe fondul tărăgănării numirii noilor miniștri în Guvernul Dragnea 3: se anunță un nou CEX pentru vineri, urmând ca abia în săptămâna următoare executivul Dăncilă să fie investit în Parlament.

Banca Națională a cotat dolarul american la valoarea de 3,8059 lei, în creștere față de valoarea de vineri, de 3,79 lei. Dintre principalele valute doar francul elvețian a făcut un pas înapoi, depreciindu-se până la cotația de 3,9621 lei/franc.

Moneda euro era cotată, luni dimineața, la ora 9,30, la valoarea de 4,6641 lei pe piața interbancară.

În cazul deprecierii de vineri, BNR a explicat că aceasta a venit pe fondul unei aprecieri puternice a monedei europene pe piețe internaționale, unde a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 3 ani în fața dolarului, după cum a declarat la Realitatea TV purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu.

“Vorbim de un climat internațional care a dus la un euro foarte puternic, nu neapărat la un leu foarte slab. Toate monedele din regiune, inclusiv leul, au o tendință de depreciere, vedem asta pe piața maghiară, pe cea poloneză, de-asta avem combinația pe care o avem. Nu aș spune că se prăbușește, e o depreciere treptată, cuvintele dure nu sunt la locul lor. Avem într-adevăr o volatilitate ridicată”, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR la Realitatea TV.

Potrivit acestuia, volatilitatea de pe piața valutară depinde de contextul local, dar și de un context internațional. În cazul de față vorbim de o monedă europeană mare, nu de un leu care se depreciază.

În cazul contextului intern, Dan Suciu spune că întărirea leului depinde de stabilitatea politică și de deciziile raționale luate în plan economic.

Momentul-cheie în care leul a luat-o la vale, spre disperarea românilor cu credite bancare, a fost marți, 16 ianuarie, a doua zi după celebrul CEX al PSD în cadrul căruia Mihai Tudose și-a dat demisia.

Iată cum s-a produs explozia cursului valutar peste noapte:

10 ianuarie: 4,6434 lei/euro

11 ianuarie: 4,6374 lei/euro

12 ianuarie: 4,6377 lei/euro

15 ianuarie: 4,6256 lei/euro

16 ianuarie: 4,6599 lei/euro

22 ianuarie: 4,6656 lei/euro

sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *