Liceul, căminele culturale şi parcul din Nădrag, reabilitate integral

Aministrația locală din Nă­drag va investi, în viitoarele luni, peste 1, 5 milioane de euro în lucrări care vizează rea­bilitarea unor clădiri de interes public și parcul central.

“Fondurile au fost atrase prin Programul Regional de Dezvoltare Rurală și urmează să mergem la Bu­curești, la Ministerul Dez­vol­tării, pentru a semna contractul”, a declarat primarul Liviu Muntean.

O sumă im­por­tantă, 360.000 de euro, va fi investită și în fostul ci­ne­­matograf din centrul lo­ca­li­tății, care va fi transformat în cămin cultural. Și căminul cultural din Crivina va bene­ficia de 260.000 de euro, pen­tru lucrări ample de reabi­litare.

“Banii pentru aceste in­vestiții au fost obținuți printr-un proiect depus la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Pentru căminul cultural de la Crivina am semnat contractul, atât cu AFIR-ul, cât și cu construc­to­rul. La Nădrag, așteptăm inspecția în teren, după care urmează să semnăm actele”, a mai spus edilul șef.

În 2018, și parcul central va fi transformat total. Cu bani de la Grupul de Acțiune Locală – Asociația Microregională “Țara Făgetului”, întregul perimetru va fi reabilitat.

Mai exact, pe toată suprafața va fi introdus pământ, pentru a fi înălțată cu un metru față de cea actuală, iar apoi aici vor fi plantați arbori, flori, vor fi realizate alei noi, locuri de joacă, băncuțe și multe al­tele.

Lucrarea beneficiază de o finanțare de 130.000 de euro, din care 90.000 de euro provin de la GAL – Asociația Mi­croregională “Țara Făge­tu­lui” și 40.000 de lei de la bugetul local, ca și cofinanțare la proiect. Edilii trag speranța că vor putea finaliza toate lu­crările în acest an.

sursa: redesteptarea.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *