Lovitură de la CCR pentru Victor Ciorbea; rămâne fără pensia specială grasă!

Victor Ciorbea, un privilegiat al puterii PSD-ALDE, a primit o lovitură dură de la CCR.

Curtea Constituţională a luat, miercuri, o decizie în cazul sesizării preşedintelui Klaus Iohannis privind modificările aduse Legii 35/1997, prin care funcţia de Avocat al Poporului este asimilată ca rang cu funcţia de ministru, beneficiind în mod corespunzător de toate drepturile acestuia, printre care şi pensie specială.

Curtea Constituțională a decis miercuri că pensia specială a lui Victor Ciorbea – este neconstituțională și au trimis actul normativ Parlamentului, au declarat surse din CCR citate de g4media.

Victor Ciorbea urma să beneficieze, prin noua lege, de pensie de serviciu egală cu 80% din salariul brut lunar. Șeful statului susține că acest privilegiu este unul nejustificat, iar CCR i-a dat dreptate lui Iohannis.

Conform Realitatea TV, pensia specială lunară a lui Victor Ciorbea urmă să fie de 36.000 de lei, adică aproape 8.000 de euro.

Motivul respingerii a fost că nu se poate ca pensia Avocatului Poporului să se raporteze la venitul unui judecător CCR, așa cum prevede legea adoptată de Parlament.

Propunerea legislativă care l-ar fi avantajat pe Victor Ciorbea a fost iniţiată de senatorul PSD Şerban Nicolae şi deputaţii PSD Florin Iordache şi Eugen Nicolicea.

sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *