Lucrarile de pe lotul 3 din autostrada Lugoj – Deva, verificate cu drona de autoritati

Chiar dacă situația de pe teren nu e una extraordinară, ministrul Transporturilor anunță că în acest an se vor deschide circulației 90 de noi kilometri de autostradă. Cel mai avansat dintre loturile aflate în lucru este cel cu numărul 3 din autostrada Lugoj – Deva, iar ultimele imagini realizate de DRDP Timișoara arată că acolo se lucrează.

Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara a apelat la drone pentru vizualizarea stadiului lucrărilor la autostrăzi. Astfel, de curând au fost pozate din aer lucrările de pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva.

Vizate au fost podul Mureş, între comunele Dobra şi Gurasada, dar şi nodul rutier de la Ilia, la intersecţia cu DN 7.

În ceea ce priveşte podul de pe Mureş, una dintre cele mai importante lucrări de pe acest lot, este în cea mai mare parte finalizat, cele două capete ale podului putând fi legate de restul autostrăzii. Şi nodul rutier din zona Ilia pare în mare parte realizat, sunt amenajate sensurile giratorii şi bretelele de acces spre şi dinspre autostrada.

Imagini realizate din dronă, din inițiativa DRDP Timişoara cu nodul Ilia, viitorul acces de pe DN 7 pe #A1, în județul Hunedoara.Constructori A1 Lugoj-Deva, lotul 3: Teloxim Con SRL, Comsa SA, Aldesa Construcciones SA şi Arcadis Eurometudes SA

Posted by DRDP Timişoara on 14 August 2017

 

Podul peste Mureș, situat în apropiere de comunele Dobra și Gurasada, județul Hunedoara, este una dintre lucrările de artă de pe lotul 3 al autostrăzii #A1, Lugoj-Deva. Constructori: Teloxim Con SRL, Comsa SA, Aldesa Construcciones SA şi Arcadis Eurometudes SAImagini realizate din dronă, din inițiativa DRDP Timişoara.

Posted by DRDP Timişoara on 11 August 2017

sursa: tion.ro

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *