“LUGOJ CLASIC”, la a treia ediție.

Festivalul Internațional “Lugoj Clasic”, ajuns la cea de-a treia ediție, va avea loc în acest an în perioada 25 mai- 13 iunie. Ce de obicei, evenimentele programate, 16 la număr, se vor desfășura în diferite locații din Lugoj, de la Casa Bredicenilor și Teatrul ”Traian Grozăvescu” până la Muzeul de Istorie, Școala de Muzică ”Filaret Barbu” și lăcașuri de cult.

Pentru că suntem în anul centenarului, cea de-a treia ediție a festivalului este concepută să reflecte identitatea Lugojului pe parcursul celor 100 de ani de la înfăptuiea Marii Uniri. Ca și în edițiile trecute, festivalul își propune să promoveze talentele și valorile locale, oferindu-le posibilitatea de a se exprima în fața publicului, dar aduce și artiști consacrați atât pe scenele din tară, cât și de peste hotare. Lugoj Clasic este realizat de Asociația Culturală Kratima, cu sprijinul finaciar al Primăriei Lugoj, al Casei de Cultură a Municipiului și al Consiliului Județean Timiș.

Aura Twarowska, directorul artistic al Festivalului:

Această a treia ediție a Lugoj Clasic vă invită la o pagină de istorie. Această ediție este dedicată Centenarului Marii Uniri și este și intitulată  O sută de ani de istorie lugojeană, un secol de artă. Puțin diferit față de primele două ediții, am încercat să ne axăm mai mult pe forțele locale, să le promovăm, bineînțeles că am păstrat tradiția de a avea invitați din străinătate. Avem ca și până acum concerte de muzică sacră, concerte de arii și duete de operă, lansări de carte, vernisaje de pictură, vernisaje de grafică, parade de mode, concerte de muzică jazz, teatru pentru adulți și pentru copii. Vă invităm cu drag și vă promitem o ediție deosebită.

 Renumita mezzosoprană consideră că “Lugoj Clasic” reprezintă deja o tradiție în orașul de pe Timiș, chiar dacă a ajuns doar la cea de-a treia ediție. Aceasta spune că ”Lugoj Clasic” evoluează de la an la an și este încrezătoare că festivalul va ajunge acolo unde și-a dorit.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *