Lugojeanca Miruna Pricop, campioană națională la 400 de metri garduri

O atletă de 15 ani, legitimată la Clubul Sportiv Școlar Lugoj a devenit campioană națională în cadrul finalei pe țară dedicată  juniorilor III.

Competiția s-a desfășurat în intervalul 15-16 iulie la stadionul Iolanda Balaș Soter, de lângă Arcul de Trimf, din București.

Profesorul lugojean Adrian Vrudnik a trimis în cursa de la 400 de metri garduri, ce a avut loc duminică, 16 iulie, pe atleta Miruna Pricop, care s-a clasat pe primul loc, în ierarhia generală, cu un timp de 67,97 secunde, depășind concurente din orașe cu baze sportive dezvoltate, precum Constanța (locul II) sau București (locul III), cu mult peste ceea ce poate oferi la ora actuală, pentru pregătire, Lugojul.

Numărul participanților înscriși la cursa de 400 de metri garduri, câștigată de sportiva de la CSȘ Lugoj, au fost de 410 atleți.

“Este o performanță foarte mare, având în vedere numărul mare de sportivi prezenți. Pricop a reușit pe lângă medalia de aur și recordul CSȘ Lugoj la 400 de metri garduri și totodată un record personal la această probă. Felicitări Mirunei pentru acest succes”, a spus Adrian Vrudnik.

Miruna Pricop a mai înregistrat încă un record personal, sâmbătă, 15 iulie, la cursa de 100 de metri garduri, cu un timp de16,19 secunde, rezultat cu care s-a clasat pe poziția a cincea.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *