Lugojeanca Miruna Pricop, printre primele cinci atlete pe țară, la tineret

Junioara de 16 ani, Miruna Pricop (elevă la Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu), legitimată la Clubul Sportiv Școlar Lugoj, a reușit să se claseze în primii nouă atleți ai României, la categoria seniori (n. 1996, 1995…) și în primii cinci atleți la tineret (n. 1997-1999), în cadrul finalei de sală a Campionatului Național de tineret-seniori, competiție ce s-a desfășurat în această săptămână, în 6-7 februarie, la sala de atletism Ioan Soter, din Centrul Sportiv Național Lia Manoliu, din București.

Fără posibilitatea unui program de antrenament în sală, sportiva antrenată de profesorul Adrian Vrudnik, fiind a doua cea mai tânără sportivă prezentă la start, la proba de pentatlon, din cadrul probelor feminine combinate, s-a remarcat cel mai bine la finala de la 800 de m, unde a obținut al treilea timp al întrecerii, cu 2,34 minute. Acest rezultat a propulsat-o pe locul cinci al ierarhiei naționale, la tineret.

“Fără falsă modestie pot spune că dacă Pricop ar fi reușit câteva recorduri personale, dacă scotea sub 10 secunde, la garduri, sărea în înălțime 1,53-1,56m sau arunca 9 m, ceea ce ea poate la antrenamente, atunci avea o medalie. Oricum, în clasamentul general, atât l-a tineret, cât și la seniori, s-a clasat mai bine decât am prevăzut”, a explicat antrenorul Adrian Vrudnik, coordonatorul secției de atletism a CSȘ Lugoj.

La celelalte patru probe Pricop a obținut 1,50 m la săritura în înălțime (locul opt), 8,63m la aruncarea greutății (locul nouă), 4,96m la săritura în lungime (locul 12), iar la 60m garduri s-a clasat penultima.

Performanța de a obține locul cinci pe țară, la tineret, în condițiile în care nu se poate pregăti în sală și nici nu dispune de o susținere financiară adecvată, i-a adus Mirunei Pricop aprecierea presei timișorene, care a catalogat clasarea, ca fiind una foarte bună.

La această finală au fost prezenți atleți de la 27 de Licee cu Program Sportiv și 17 Cluburi Sportive Școlare.

Peste două săptămâni, în perioada 23-24 februarie, în aceeași sală de la București, va avea loc finala Campionatului Național pentru juniori I (2000-2001), la care va participa și Miruna Pricop, tot la pentatlon, aceleași probe.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *