Lugojeanca Oana Stoian, în finala celui mai important concurs de fotografie din țară

Lugojeanca Oana Stoian a fost selectată în finala celei mai importante competiții de fotografie artistică din țară – Concursul ”Fotograful Anului în România” de la București.

”Sunt bucuroasă să mă aflu printre finaliști, cu patru fotografii alese la categoria Fine Art & Creativ”, a declarat Oana.

Fotograful Anului în România a apărut ca o inițiativă comună a ”Bucharest Photofest” și ”Fotografia românească”. Concursul a fost conceput cu scopul de a crea o competiție de proporții, conectată la evenimente internaționale similare, care să devină o platformă pentru promovare, valorizare și educație în arta fotografiei. Ediția din anul 2018 este susținută și prezentată de Samsung România.

”M-am înscris cu mai multe fotografii la categoria Fine Art & Creativ. Concursul are în total 12 categorii, cu câte zece fotografii selectate în finală. Patru imagini din cele zece finaliste la categoria Fine Art & Creativ sunt ale mele. Mă bucur foarte mut și mărturisesc că nici nu mă așteptam la această selecție. La startul concursului au fost trimise peste 5.000 de fotografii, dintre care juriul a notat 1.800. Selecția a avut loc în mai multe etape, până au rămas 120 de lucrări finaliste la cele 12 categorii. Rezultatele finale vor fi comunicate duminică 7 octombrie, la gala care va avea loc la București, la Gala Premiilor care va avea loc la Cinema Pro și va fi prezentată de Lucian Mândruță”, spune Oana Stoian.

Premiul I la fiecare categorie este de 3.000 de lei, iar Marele Premiu este de 30.000 de lei.

Lugojeanca Oana Stoian s-a mai aflat printre cei zece finaliști ai Concursului Sony World Photo Awards 2016, la categoria Stage și a reprezentat România la Londra  în cadrul proiectului fotografic ”Another Europe” (”O altă Europă”)  desfășurat în perioada 12 iulie – 9 august 2018.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *