Lugojenii, o medalie de aur şi patru de bronz în finalele naționale de lupte libere şi greco-romane

Un titlu național, o medalie de aur și două medalii de bronz este bilanțul stabilit în finala Cam­pionatului Național Individual de săp­tămâna trecută, la stilul lupte li­be­re de luptătorii și lup­tă­toarele, ce se pre­gătesc sub îndrumarea antrenorilor E­mil Vanea și Valentin Cimponeriu în cadrul Clubul Sportiv Școlar Lugoj și la centrul satelit, condus de antrenorii lu­gojeni Avrămuț Todorescu și Lau­ren­țiu Macarei, la Școala George Gârda din Mănăștiur.

Competiția s-a desfășurat în perioada 19-22 octombrie în Sala Armatei din Cluj-Na­po­ca și a fost rezervată spor­ti­vilor de la nivelurile de vârstă juniori 3 (2002-2003) și juniori 4 (2004-2006).

Cea mai bună tehnică a demonstrat-o pe saltea Tudor Arjoca care a devenit campion național și a fost medaliat cu aur la juniori 4 în limitele categoriei 29 kilograme, după ce a învins un sportiv din Odorheiu Secuiesc, în primul meci, apoi un luptător de la ACS Aurora 23 August București, iar în finală s-a impus cu 7-4 în fața unui rival din Craiova.

“Este un rezultat foarte bun pentru Tudor, mai ales că la categoria lui au fost 14 lup­tă­tori incluși. El este în primul an la acest nivel de vârstă. Competiția a fost foarte pu­ternică cu foarte mulți par­ticipanți”, a precizat Valentin Cimponeriu.

Pe podiumul băieților a urcat și lugojeanul Răzvan Aduculesei, care s-a clasat al treilea la categoria 60 kg, nivelul junior 4. Alți doi luptători, Daniel Ritter, 46 kg, juniori III și Ionuț Suclea, 66 kg, juniori IV s-au clasat în imediata apropiere a podiumului de premiere, pe locurile V, respectiv VII.

În competiția fetelor s-a remarcat Andreea Corfu, juniori 4 de la centrul satelit al CSȘ Lugoj, de la Școala George Gârda din Mănăștiur, care a fost medaliată cu bronz la ca­te­goria 34 kg.

“O per­for­man­ță im­por­tan­tă pentru această sportivă și sperăm să obțină medalii și la competițiile care vor ur­ma” a spus Laurențiu Ma­ca­rei.

Finala de la Cluj-Na­poca a reunit pe saltea peste 500 de luptători (250 fete și 300 băieți), calificați în urma selecției de la cele patru zone din țară.

Luptătorii secție de lupte greco-romane a Clubului Sportiv Școlar Lugoj, pregătiți de profesorii A­vră­muț Todorescu și Lau­ren­țiu Ma­carei au cucerit două medalii de bronz, în ca­drul finalei Campionatului Na­țio­nal Individual, pentru juniori trei și patru ce a avut loc la Suceava, în perioada 12-15 octombrie.

Pe podium au urcat Raul Lăzărel, 32 kg, juniori trei (2002-2003) și Otniel Ritter, 55 kg, juniori trei (2002-2003). Denis Mi­huț, 46 kg, juniori patru (2004-2005) și Abel Toma, 38 kg, juniori patru (2004-2005) s-au clasat pe locurile cinci, respectiv șapte.

“A fost o finală cu un nivel tehnic ri­di­cat și consider că am ob­ți­nut rezultate bune, având în vedere participarea nu­me­roa­să”, a spus antrenorul emerit Avrămuț Todorescu.

Peste 300 de luptători, calificați în urma turneelor celor patru zone din țară și-au disputat medaliile naționale la stilul greco-romane.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *