Lugojenii strâng semnături pentru bariere la trecerile de cale ferată

Lugojenii care locuiesc în zona trecerii de cale ferată, de pe strada Smârdan, din Lugoj, unde s-a petrecut ultimul accident feroviar, în urma căruia au murit patru persoane, strâng semnături pentru montarea de bariere.

Marian Costea, iniţiatorul campaniei de strângere de semnături susţine că semnalele luminoase nu se observă din cauza soarelui, iar de multe ori instalaţia nu funcţionează.

“Eu personal am trecut de 4-5 ori pe roşu, la acea trecere de cale ferată, ca urmare a faptului că nu am văzut semnalele luninoase din cauza soarelui şi puteam să fiu chiar eu, alături de familia mea, în locul acelor oameni ! Am cunoştinţe care lucrează ca şi taximetrişti, mi-au spus că lor li s-a întâmplat să nu meargă semnalele luminoase de loc, motiv pentru care, de astăzi, am început să strângem semnături pentru montarea de bariere la toate trecerile la nivel cu calea ferată din Lugoj, astfel ca toţi paticipanţii la trafic să fie în siguranţă.

În ceea ce mă priveşte, voi face toate demersurile în această privinţă ca barierele sa fie montate, iar pe aceasta cale rog pe toată lumea să participe la strângerea de semnături”, spune iniţiatorul campaniei, care are biroul în Centrul comercial “Luca” din Lugoj.

“99,9% din accidentele la trecerile la nivel sunt abateri ale conducătorilor auto”

Cristian Udrea, şef Serviciu Siguranţa Circulatiei la Regionala CFR Timisoara, spune că instalaţiile CFR funcţionează la parametrii ceruţi de lege, însă susţine că 99,9% din accidente sunt din cauza şoferilor neatenţi.

“În legislaţia rutieră şi feroviară sunt patru tipuri de treceri la nivel: cele prevăzute cu barieră mecanică; cele cu indicatoare rutiere, unde este crucea Sf. Andrei şi STOP; cele cu instalaţie SAT, adică semnalizare luminoasă şi acustică, cum e cea de la Lugoj; trecere la nivel cu instalaţie BAT, unde sunt şi barierele. Toate aceste tipuri de treceri la nivel sunt prinse în legislaţie.

Toate semnalizările luminoase sunt făcute după un STAS. Adică becurile care se folosesc sunt becuri cu dedicaţie pentru aceste instalaţii, cu o anumită intensitate luminoasă, luând în considerare luminozitatea, atât pe zi cât şi pe noapte. Nu se pot face modificări în instalaţie, doar dacă se schimbă celula cu totul şi se pun instalaţii LED şi atunci se consideră o modificare semnificativă la instalaţia de semnalizare şi necesită proiect. S-au făcut şi la Timişoara sesizări, pe Calea Girocului, de exemplu. S-au dus şi poliţia şi colegii mei şi au măsurat ziua, distanţa de vizibilitate a indicatoarelor. Era cu 100 de metri mai mare decât STAS-ul.

Legislaţia, Codul rutier spune că în apropierea trecerii la nivel, conducătorul este obligat să reducă viteza. Deci dacă nu are vizibilitate, din cauza soarelui, din cauze obiective, este obligat să reducă viteza până observă concret indicaţiile trecerii la nivel.

La cultura şoferului, că respectă sau că nu respectă nu avem cum să intervenim. Dacă există o problemă cu aceea trecere, Poliţia Rutieră are competenţa să ne sesizeze, să ne amendeze. Nu am primit nicio sesizare de la Poliţia Lugoj că nu corespunde. Vreau să vă spun că lucrez la o situaţie, din 2010, 99,9% din accidentele la trecerile la nivel sunt abateri ale conducătorilor auto” , a declarat Cristian Udrea.

sursa: lugojeanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *