Lugojul, fără coșari calificați

Lugojul a rămas un oraș fără coșari, din acest an. Pentru că iarna se apropie, mulți au început să caute o persoană calificată să presteze această muncă, însă cei care aduc “norocul” sunt tot mai greu de găsit, deoarece societatea Salprest, cea care până nu demult avea angajați pentru a efectua activitatea de coșerit, a fost obligată să renunțe la ea.

“Ca în fiecare an, am mers la Salprest să fac comandă pentru a mi se trimite un coșar. Mi s-a spus că nu mai există coșari. Păcat, pentru că era un lucru foarte bun să te bazezi pe cineva de meserie. În plus, și modul cum se proceda era în regulă. Adică, făceai comanda, iar plata se făcea când achitai factura pentru ridicarea gunoiului”, ne-a declarat Alexandru S., locuitor pe strada Bocșei.

Dispariția acestei activități de pe organigrama societății a fost confirmată și de re­pre­zentanții Salprest.

“Anii tre­cuți aveam destule solicitări din partea lugojenilor și trebuia să programăm activitatea pe zile. După perioada de res­tructurare a firmei, demarată în primăvară, nu ni s-a mai permis să continuăm și cu coșeritul”, ne-a declarat Mir­cea Ghera, director Salprest Lugoj.

În Lugoj și satele arondate, Tapia și Măguri, e­xistă circa 8.000 de case.

Proprietarii acestora ar trebui să fie atenți, pentru că nu puțini sunt cei care spun că sunt coșari, deși nu au nicio treabă cu această meserie. Folosesc această practică doar pentru a intra ușor în locuințe, cu scopul de a fura.

sursa: redesteptarea.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *