Lugojul; niciun proiect dedicat Centenarului, pe lista Ministerului Culturii

Consiliul Județean Timiș este implicat în organizarea de evenimente dedicate celebrării a 100 de ani de la Marea Unire. Aproape jumătate dintre proiectele organizate în județul Timiș cu ocazia Anului Centenarului și finanțate de Ministerul Culturii sunt organizate de CJ Timiș, restul aparținând unor ONG-uri.

“Implicarea Consiliului Județean în promovarea culturii autentice și a tradițiilor și istoriei acestui popor este dovedită și de multitudinea de evenimente pe care le vom organiza împreună cu instituțiile subordonate în Anul Centenarului. Din cele 16 proiecte care se vor derula la nivelul județului Timiș, șapte vor avea loc în organizarea Consiliului Județean Timiș sau a instituțiilor noastre de cultură. Și vă ofer câteva exemple: Simpozionul internațional 1918-2018 o sută de ani de realități românești, Expoziția foto-documentară România în anii Primului Război Mondial. Marea Unire de la 1918 și Banatul, lansarea PicText, Marea Unire și Tricolorul în portul popular bănățean, Personalități marcante românești sub culorile Unirii, spectacolul Din suflet de roman. Pe de altă parte, sunt bucuros că organizațiile neguvernamentale au reușit să depună proiecte solide care să fie acceptate”, a spus președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Lugojul, fără proiecte pe lista ministerului

Lugojul nu este implicat în niciunul din aceste proiecte. Primarul Francisc Boldea susține însă, că, la nivel local, există mai multe manifestări dedicate acestui eveniment.

Cel cu care se mândrește cel mai mult este un spectacol folcloric, care se va desfășura în Piața J.C. Drăgan, în 30 moiembrie. “Va fi Veta Biriș, Ghiță Călțun Brancu, Elena Jurjescu, Mircea Cărtuneanu, Vasilică – ceterașul cu formația lui din Oaș, Ansamblul Lugojeana, numai folclor. Scena va fi lângă Soldatul cu pușca. Vom da 2.000 de fulare tricolore lugojenilor, 100 de torțe, probabil va fi 1000 de porții de fasole cu ciolan. Vom face cea mai mare adunare care a avut loc la Lugoj”, a declarat Boldea.

Toate evenimentele din Timiș, dar și din țară pot fi consultate pe platforma dezvoltată de Ministerul Culturii, http://centenar.gov.ro/web/.

sursa: lugojeanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *