Lugojul se alătură marilor oraşe din ţară şi protestează împotriva guvernului Grindeanu

Locuitorii municipiului Lugoj se pregătesc de protest, alăturându-se astfel oraşelor mari din România în care marţi seara au avut loc proteste împotriva ordonanţelor de urgenţă ale guvernului condus de Sorin Grindeanu. Mai exact, zeci de mii de persoane au protestat împotriva modificărilor codului penal propuse de executiv, dintre care una, cea referitoare la abuzul în serviciu, a fost adoptată marţi seara.

Pe reţelele de socializare, sute de lugojeni şi-au anunţat participarea la protestul de miercuri seara. Unul dintre evenimentele prin care se invită lumea la proteste este programat să înceapă la orele 18, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor.

„Deciziile guvernului Grindeanu, cu sprijinul majorităţii PSD-ALDE, referitoare la modificarea Codului penal în folosul unor oameni politici cercetaţi pentru corupţie, arată un dispreţ îngrozitor la adresa tuturor cetăţenilor corecţi şi cinstiţi din România. Ce s-a petrecut marți seară este o sfidare incalificabilă la adresa justiţiei şi a statului de drept, care duce România înapoi în timpuri pe care le credeam apuse”, scriu organizatorii.

Mai multe efective de poliţişti şi jandarmi sunt pregătite pentru a asigura ordinea publică la evenimentul din această seară.

foto: arhiva Cetăţeanul

sursa: cetateanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *