Luptătorul Ivan Guidea, medalia de bronz la europenele de seniori

Luptătorul Ivan Guidea (n. 1988, originar din Nisporeni-Republica Moldova) legitimat la Clubul Sportiv Municipal Lugoj a cucerit o nouă medalie continentală, repetând, astfel, performanța din urmă cu trei ani de la Riga, din Letonia.

De această dată rezultatul a fost obținut în cadrul Campionatului European, de seniori, ce a avut loc săptămâna trecută la Kaspiisk, în Rusia. Este cea de-a doua medalie din carieră a sportivului, cu buletin de Lugoj, reușită la un Campionat European pentru seniori.

“Luptătorul clubului nostru a fost medaliat cu bronz la categoria 61 de kg, după ce în întâlnirea pentru locurile 3-5, ce s-a disputat duminică, 6 mai, s-a impus cu 5-2 în fața lui Hasan Zada, din Azerbaidjan. A fost a 5-a medalie obținută de delegația lugojeană la acest campionat. Am avut emoții așa de mari, de parcă luptam eu în locul lui. Felicitări pentru această performanță de excepție!”, a spus profesorul Emil Vanea, antrenorul secției de lupte libere din cadrul CSM Lugoj.

Ivan Guidea, practicant al luptelor de la vârsta de 16 ani, deține alte două medalii de bronz cucerite la europenele de cadeți din 2004 și 2005.

În 2016 a participat la Jocurile Olimpice de vară, de la Rio de Janeiro, din Brazilia, unde a luptat până în sferturile competiției Pentru România luptă din 2013.

Este antrenat, la lotul național al României, de fratele său Anatol Guidea, coordonator la stilul lupte libere.

Medalia din Rusia este un frumos cadou pentru aniversarea din 12 mai, când Ivan Guidea va împlini 30 de ani.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *