Mesaj emotionant transmis de tanarul implicat in accidentul mortal de la Peciu Nou

Tânărul de 20 de ani implicat în accidentul petrecut luni seară în localitatea timișeană Peciu Nou transmite pe Facebook un mesaj pentru familia bărbatului decedat. De asemenea, el le răspunde și celor care l-au acuzat că ar fi putut evita accidentul și trage un semnal de alarmă legat de modul în care se circulă în zona rurală a județului Timiș.

„Aș vrea să încep cu două cuvinte: Condoleanțe familiei!! Mă doare enorm de mult sufletul, din acea seară am închis doar câteva ore ochii, nu e pentru că sunt vinovat, e pentru că îmi pare rău de bietul om, îmi pare rău că nu am avut timp să evit această tragedie… îmi pare nespus de rău”, a postat Marius Enache pe grupul de Facebook Comunitatea Peciu Nou.

Tânărul a decis să le răspundă și celor care au susținut în mediul online că ar fi avut timp să evite accidentul. El a decis să povestească prin ce a trecut luni seară, atunci când mopedistul în vârstă de 60 de ani i-a apărut în fața mașinii fără a respecta indicatorul Cedează Trecerea.

„Am venit în Peciu în jurul orei 19:30. Am stat prin Peciu până la ora 21:20, după aceea am vrut să merg în oraș, împreună cu prietena mea. În drum spre centru, am lăsat o prietenă la PECO, aici probabil am greșit, de obicei intram mereu pe podul din fața casei sale pentru a o lăsa, probabil dacă intram ca de obicei bietul om avea timp să treacă, poate nu se întâmpla ce s-a întâmplat. Am plecat spre Timișoara, am ajuns în fața primăriei, nu aveam viteză mare, aveam maxim 50 km/h, 50 km/h e mult. Probabil aveam 40. Am ajuns în fața trecerii de pietoni, am trecut de ea, după un metru, doi, brusc din partea stânga a mea, un mopedist mi-a tăiat calea, venind din direcția Diniașului. Mopedistul nu avea far la moped, vestă și nici cască, probabil că dacă avea cască înca trăia.

Mi-a apărut brusc în fața mea, la nici o distanță de un metru, știu doar ca in momentul acela avea privirea îndreptată în jos, mopedistul a întors capul spre mine, nu trece clipă din zi să nu îmi amintesc acea clipă, a fost o fracțiune de secundă, nu am mai apucat să pun frână, nu am mai apucat să fac nimic. L-am lovit, a fost proiectat în parbriz, iar pe urmă a căzut pe asfalt. După impact m-am speriat, nu am mai știut ce să fac, nu am mai văzut nimic, nu mai știam care sunt pedalele. Am oprit în dreptul stației, pe contrasens, de aceea am ajuns până acolo, nu pentru ca aveam viteza. M-am speriat, am coborât din mașină, m-am uitat spre domnul acela aflat întins pe jos. Mi-am dat seama ce s-a întâmplat, am căzut din picioare plângând. Speriat, am reușit să sun la numărul de urgențe, SMURD-ul venise abia după 15-20 de minute, la fața locului se afla un polițist în civil. A fost groaznic, îmi amintesc mereu de acele clipe, mă doare sufletul de acel om! Îmi pare rău că nu am avut suficient timp sa reacționez, a fost o fracțiune de secundă. Sunt pur și simplu distrus, plâng mereu, îmi e greu, nu știu dacă o să pot sa trec peste așa ceva”, mai povestește Marius.

Tânărul de 20 de ani trage și un semnal de alarmă cu privire la modul în care se circulă în zona rurală din Timiș.

“Prin satele astea astea se circulă fără permis, copii conduc mopeduri fără a avea habar ce înseamnă un triunghi roșu îndreptat cu vârful în jos, și anume un Cedează trecerea, la noi se conduce sub influența alcoolului dar nimeni nu face nimic. Pentru că nu le pasă, așa se ajunge aici. Îmi pare nespus de rău! Condoleanțe familiei! Nu am avut timp să reacționez! A fost prea rapid, o fracțiune de secundă! Îmi pare rău!”, își încheie Marius Enache mesajul.

Vă reamintim că luni seară un bărbat de 60 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de mașină, în Peciu Nou. Victima circula cu un moped, iar la intrarea pe drumul principal nu a respectat semnificația indicatorului Cedează Trecerea. I-a tăiat calea tânărului de 20 de ani care nu a mai avut cum să evite accidentul. În urma impactului, bărbatul de 60 de ani și-a pierdut viața.

sursa: tion.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *