Met Gala 2018: Rihanna a atras toată atenţia asupra ei!

Veşminte religioase, aripi de îngeri şi cruci au marcat luni seară gala Metropolitan Museum of Art (MET) din New York, la care au fost prezente vedete, care s-au inspirat din vestimentaţia religioasă catolică.

Biserica catolică a fost punctul de reper al expoziţiei de anul acesta a Costume Institute, din cadrul Met din New York dedicat modei, care a făcut un paralelism între catolicism şi haute couture.

Pentru a finanţa această expoziţie a Costume Institute, Anna Wintour organizează în fiecare an Gala Met, care rivalizează cu ceremonia premiilor Oscar ca eveniment monden al anului în SUA.

Redactorul şef a revistei Vogue reuşeşte să atragă celebrităţile în vogă ale momentului pentru această gala, unde un bilet de intrare costă, pentru ceilalţi participanţi, 30.000 de dolari de persoană.

Gazdele evenimentului au fost, alături de Anna Wintour, Amal Clooney, soţia actorului George Clooney, Donatella Versace şi Rihanna.

Ca şi la precedentele ediţii din 2015 şi 2017, cântăreaţa din Barbados a atras din toate privirile cu rochia sa bustieră “papală”, asortată cu o mantie şi o mitră pe cap.

  

Ţinuta a fost semnată de Maison Margiela, un mod de a-i întinde mâna designerului John Galliano, a cărui trecere pe la casa Dior nu a fost uitată şi care va inaugura joi noua sa expoziţie de inspiraţie catolică “Heavenly Bodies: Fashion and the Catholic Imagination”.

sursa: stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *