Micile voleibaliste lugojene, în marea Finală Națională

Bătălia pentru calificarea în finala Campionatului Național de Minivolei a reunit la fileu 24 de echipe, calificate în urma turneelor zonale.

Favorită,  de pe prima poziție în Seria G, după ce a învins reprezentantele CSŞ Bega Timișoara, CNS Cetate Deva, CSŞ Caransebeș si CS Șoimii Lipova, echipa CSŞ Lugoj a disputat jocurile din semifinală la Sighetul Marmației.

Antrenate de profesoarele Carmen Todros, Ionela Canea și coordonate în joc de prof. Carmen Todros, micile voleibaliste au reușit un parcurs  fără greșeală, obținând cinci victorii categorice și reușind astfel calificarea în Finala Națională,  de pe cea mai importantă poziție, în seria a IV-a.

Primul meci disputat în cadrul turneului semifinal din acest week-end a adus și primele 3 puncte echipei noastre, fetele reușind să se impună cu 3-0 în fața echipei gazdă -CSŞ Sighetul Marmației.

Aceeași victorie categorică a fost obținută de micile voleibaliste în următoarele trei meciuri: CSŞ Lugoj-CSŞ Avram Iancu Ștei (3-0), CSŞ Lugoj – CS Era Sport Oradea (3-0) și CSŞ Lugoj – CSŞ Sibiu (3-0). Ultimul meci, disputat duminică dimineața, de sportivele noastre,  cu CSS 2 CSM Baia Mare și încheiat cu scorul de 3-1, a confirmat  că tradiția voleiului lugojean poate depăși orice obstacol, inclusiv, sutele de kilometri parcurși sau răcelile de sezon inerente pentru această vârstă , dacă vrei să te bucuri de victorie.

CSŞ Lugoj se califică astfel în Turneul Final al Campionatului Național de Volei, cu numărul maxim de puncte (15), urmat de CSS Sighetul Marmației. Au evoluat în teren sportivele-  Iris Mărgineanțu (cpt.), Iasmina Molie, Cassandra Gogu, Maya Dragoș, Roxana Florea, Ana Muntean, Denisa Ciuhureanu, Andreea Irimia, Camelia Boghean, Denisa Sfetescu, Alexandra Dejan și Denisa Haivas.

„A fost un turneu reușit, s-au văzut rezultatele antrenamentelor zilnice, dar și ale competițiilor oficiale sau amicale pe care le-am organizat și la care am participat până acum. Fetele au avut o evoluție foarte bună în teren, practic niciuna dintre echipele cu care am jucat nu au ridicat probleme în ceea ce privește tactica de joc sau condiția fizică, care după părerea mea sunt esențiale și potrivit rezultatelor,  acești copii au dovedit că și le-au însușit pe parcursul orelor de antrenament. Nu pot decât sa mă bucur că am punctat aceste rezultate și să privesc cu încredere către finală”, ne-a declarat prof. Carmen Todros, cea care anul trecut a adus în palmaresul Clubului Sportiv Școlar Lugoj,  medalia de aur a Campionatului National de Volei la categoria Speranțe.

Conform rezultatelor din cadrul grupelor semifinale, la turneul final vor juca: CSŞ Lugoj, CSŞ Sighetul Marmației, CSV Craiova, CSŞ Bega Timișoara, CSM București, CSŞ Botoșani, CSŞ Alexandria. Pentru că CSM București s-a calificat cu doua echipe, iar regulamentul oficial, nu permite participarea în finala decât cu o singură formație, cea de-a opta participantă se va decide între CNS Cetate Deva și CS Dinamo București, ambele cu câte 10 puncte și cu același raport al seturilor.

Echipa calificată va fi comunicată de Federația Română de Volei, în funcție de punctajele celor două echipe.

Turneul final se va desfășura în perioada 25-29 aprilie, locația urmând să fie stabilită de FRV, în cursul săptămânii viitoare.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *