Migranţi ilegali iranieni, afgani şi irakieni, într-un microbuz cu piese auto

Douăzeci de migranţi din Iran, Afganistan şi Irak, între care nouă copii, au fost descoperiţi ascunşi într-un microbuz care transporta piese auto şi care urma să iasă din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II (autostrada pan-europeană) au verificat un microbuz de marfă Mercesdes Sprinter, înmatriculat în România, care ieşea din ţară. Şoferul, în vârstă de 41 de ani, a declarat că merge în Franţa şi transportă piese auto.

Poliţiştii de frontieră au observat că uşa compartimentului de marfă nu era închisă bine şi au efectuat un control amănunţit, descoperind printre cutiile cu piese de maşini douăzeci de persoane, unsprezece femei şi nouă bărbaţi.

“S-a stabilit că cei în cauză sunt cetaţeni din Iran, Afganistan şi Irak, unsprezece adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 52 ani şi nouă minori, cu vârste cuprinse între 2 şi 17 de ani, solicitanţi de azil în România. În cadrul primelor cercetări, persoanele au declarat că doreau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă deoarece nu posedau vize pentru trecerea frontierei”, se arată într-un comunicat de presă remis, miercuri, de Poliţia de Frontieră Arad.

sursa: stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *