Mii de viroze și sute de pneumonii, în Lugoj și Timiș, în ultima săptămână

Mii de viroze au fost înregistrate la Lugoj, Timișoara și în tot județul Timiș în ultima săptămână.

Oamenii au vizitat cabinetele medicale mai des decât o fac de obicei. De vină a fost și frica de gripă, astfel că aceștia nu au mai stat pe gânduri și au mers la doctor. Imediat ce au simțit că pot avea febră, că tușesc sau le curge nasul, au mers la consultații.

Datele strânse de către cei de la Direcția de Sănătate Publică Timiș arată că numărul pacienților cu viroze, deși în scădere, a depășit borna de 2.000 în ultima săptămână, 11 – 17 februarie. Conform DSP, în Timiș au fost depistate 2.296 de viroze respiratorii, 90 dintre cei diagnosticați fiind internați în spitalele din județ.

La capitolul pneumonii, în perioada amintită au fost diagnosticate 333 de astfel de afecțiuni. 46 dintre pacienți au fost internați. Gripa a fost și ea omniprezentă, deși cazurile sunt mult mai mici ca și virozele sau pneumoniile. 40 de persoane au fost diagnosticate cu ajutorul testelor clinice rapide. Dintre acestea, 14 au avut nevoie de internare.

sursa: lugojeanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.