Ministrul Sanatatii, acuzat ca a plagiat la intocmirea doctoratului sustinut la UVT

Pus pe lista demiterilor încă de la prima numire, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, este acum acuzat că ar fi plagiat cea mai mare parte a lucrării sale de doctorat susţinută în management la Universitatea de Vest Timişoara.

Numele Universităţii de Vest Timişoara apare într-un nou scandal legat de plagierea unei lucrări de doctorat. De această dată acuzat este actualul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog. Conform celor de la Pressone.ro, care au mai dezvăluit asemenea cazuri, Bodog ar avea 147 din cele 232 de rânduri ale tezei plagiate. Este vorba despre lucrarea “Managementul și marketingul unităților sanitare”, susţinută în 2008 la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT).

Conform sursei citate, două dintre cărțile din care a copiat Florian Bodog ar fi semnate de un consilier personal de-al său, decanul unei facultăţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, Petru Armean, iar alta, de o colegă a ministrului, Lucia Daina, conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea. Conducător al tezei de doctorat ar fi fost profesorul universitar Gheorghe Ionescu, de la Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor din cadrul UVT.

Bodog este, pe lângă ministru, şi prodecan al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Oradea.

Poziţia oficială a Universităţii de Vest Timişoara

Ofiţerul de presă al instituţiei a declarat că problema va fi analizată de Consiliul Studiilor Universitare de Doctorat – CSUD şi că, cel puţin deocamdată, nicio sesizare nu a fost transmisă în legătură cu acest doctorat la UVT.

„Ce vă putem spune este că în zilele următoare Consiliul se va întâlni în şedinţă şi va lua în analiză cele semnalate în mass media, iar după aceea vă putem transmite concluziile respective. Din ceea ce cunosc eu nu a sosit nimic oficial la universitate, doar ceea ce ştim din mass-media. Universitatea de Vest din Timişoara este consecventă valorilor sale de transparenţă şi de integritate academică, şi va parcurge toate etapele necesare cerute de lege pentru a clarifica această situaţie”, a declarat Florin Jurcă, ofiţer de presă al UVT.

sursa: tion.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *