Multilplul campion național Laurențiu Macarei, transferat la CSM Lugoj

Secţia de lupte greco-romane a Clubului Sportiv Municipal Lugoj a transferat un valoros luptător, deţinător a unor titluri de campion naţional la tineret şi seniori, în competiţiile din România, care a participat patru ani în Campionatul Germaniei, între 2011 şi 2016.

Este vorba de Laurenţiu Macarei (25 de ani), descoperit de cunoscutul antrenor lugojean Avrămuţ Todorescu şi format la şcoala de lupte de pe Timiş. Macarei este în prezent profesor la Clubul Sportiv Şcolar Lugoj, antrenor la grupele de copii de la secţia de lupte greco-romane şi la centrul satelit de la Mănăştiur.

“De anul acesta voi reprezenta CSM Lugoj în toate competiţiile, la nivel de seniori şi sper să îmi aduc aportul la palmaresul clubului şi să obţin rezultate bune pe saltea. Până în prezent am fost legitimat la Astra Arad, pentru care am luptat în întrecerile individuale şapte ani. Am făcut parte şi din echipa de greco-romane a CSM Lugoj din ultimii doi ani, care a câştigat titlurile naţionale. Sper să pot aduce pentru Lugoj şi un titlu la individuale”, a explicat Laurenţiu Macarei.

Sportivul a reuşit în cariera sa un palmares notabil cu mai multe titluri naţionale la copii, cadeţi, juniori, tineret în 2014 şi seniori în 2015.

La campionatul mondial universitar din 2012, din Finlanda, Macarei s-a clasat pe locul V, iar la europenele de juniori din 2011, pe locul şapte.

sursa: redesteptarea.ro

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *