Nicolas Cage a suferit un accident în timpul filmărilor din Bulgaria

Actorul american Nicolas Cage a suferit o fractură de gleznă în timp ce turna un film de acțiune în Bulgaria și a fost transferat în SUA pentru o intervenție chirurgicală, au declarat miercuri pentru EFE surse de la spitalul bulgar unde actorul a primit primele îngrijiri medicale.

„Echipa medicală de la spital l-a sunat pe doctorul lui Nicolas Cage din SUA pentru a-l informa despre tipul de fractură și de starea generală a actorului. Medicul său este cel care a cerut să fie operat în SUA și a solicitat transferarea lui”, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Spitalului Militar din Sofia, scrie Mediafax.ro.

Accidentul a avut loc luni și chiar în aceași zi actorul a fost urcat într-un zbor charter, după ce i s-a recomandat să nu fie operat în Bulgaria.

Nicolas Cage a ajuns în această țară la jumătatea lunii aprilie pentru a se alătură filmărilor la ‘211’, un lungmetraj de acțiune regizat de York Alec Shackleton, în care joacă rolul unui polițist care încearcă să evite comiterea unui jaf.

Potrivit ziarului local 24 chasa, Cage se va întoarce în Bulgaria peste două săptămâni pentru a continua filmările.

sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *