Noaptea muzeelor la Lugoj

Noaptea Muzeelor la  Lugoj va fi celebrată printr-o nouă manifestare dedicată Centenarului Marii Uniri, la Muzeul de Istorie și Etnografie.

Cu acest prilej, pe 19 mai 2018, la orele 19.00, va fi vernisată expoziţia “Ei eu făurit unirea la Lugoj “, o manifestare în care vor fi reliefate portretele biografice ale personalităţilor istorice lugojene participante la Alba Iulia (G. Dobrin, G. Popovici, I. Bacău, I. Vidu, Ioan Boroș, V. Braniște, Caius Brediceanu, T.Vuia, Tiberiu Brediceanu, Victor Bârlea, Aurel Ciupe, Traian Frențiu, Avram Imbroane, Virgil Simonescu, A. C. Popovici, etc.), jertfa şi lupta lor pentru obținerea drepturilor politice ale românilor bănăţeni, implicarea lor în formarea ideologiei naţionale. Vizitatorii vor descoperi în vitrinele expoziţionale obiecte ce au aparţinut acestor personalităţi, fotografii şi documente de epocă ce reflectă activitatea acestora în slujba naţiunii române.

Manifestările prilejuite de Noaptea Muzeelor la Lugoj vor continua cu două momente inedite ce fac parte dintr-un amplu proiect de parteneriat încheiat, în Anul Centenar, de Muzeul Lugoj cu Şcoala Gimnazială de Muzică ”Filaret Barbu” Lugoj, respectiv Colegiul Național „Iulia Hasdeu” Lugoj.

“Aşadar, în cadrul acestui eveniment, Corul „Armonii” al elevilor Şcolii Gimnaziale de Muzică Filaret Barbu, dirijat de prof. Claudia Creţiu, va susţine un concert cu piese muzicale pe tema Marii Uniri, urmat de un recital instrumental al elevilor premiaţi la olimpiadele de profil şi la concursurile naţionale şi internaţionale.
Vizitatorii vor putea admira, în egală măsură, o expoziţie inedită de desene realizate de elevii Colegiului Național Iulia Hasdeu Lugoj, coordonaţi de prof. Silviu Nopcea. Lucrările elevilor, reunite sub egida Cum văd copiii Unirea cea Mare, ilustrează portetele personalităţilor lugojene implicate în cauza naţională.
Mulţumim conducerii celor două instiţuţii de învăţământ şi profesorilor coordonatori pentru concursul şi sprijinul acordat în realizarea evenimentelor propuse lugojenilor de Muzeul de Istorie și Etnografie Lugoj cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor“, a declarat prof. Daciana Vuia, directoarea Muzeului de Istorie Etnografie și Artă Lugoj.

Vizitatorii sunt aşteptaţi pe 19 mai 2018, între orele 19.00 şi 24.00, să viziteze expoziţiile temporare şi permanente ale Muzeului de Istorie și Etnografie Lugoj.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *