Nou cutremur de 3,8 pe scara Richter, în România

Un cutremur cu magnitudinea 3,8 grade pe scara Richter s-a produs, marţi, în judeţul Buzău, a anunţat Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Potrivit News.ro, care citează INCDFP, cutremurul s-a produs la ora 11.48, în Zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, acesta având magnitudinea 3.8 pe scara Richter.

Cutremurul a avut loc la adâncimea de 108 kilometri.

Intensitatea cutremurului în zona epicentrală a fost de II grade Mercalli.

Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Nehoiu (19 km), Covasna (41 km), Întorsura Buzăului (45 km), Mizil (55 km), Târgu Secuiesc (55 km).

Acesta este al doilea cutremur produs marți, după ce, dimineață, a avut loc un seism în jurul orei 04:37.

sursa: stirileprotv.ro

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *