Noua lege a pensiilor; cele mai importante modificări.

Ministerul Muncii a publicat pe site-ul oficial proiectul de lege supus dezbaterii publice privind pensiile românilor.

Cele mai importante modificări se referă la stagiul minim de cotizare, pensia minimă, pensia de urmaş, debirocratizare sau inechităţile dintre femei şi bărbaţi.

Una dintre principalele modificări la legea pensiilor se referă la stagiul minim de cotizare. Dacă până acum, pragul era de 25 de ani, în noul proiect acesta este de numai 15 ani.

Spre exemplu, o persoană va putea ieşi la pensie dacă a împlinit stagiul minim de cotizare de 15 ani, la care se adaugă patru ani de facultate, doi ani de master, trei ani de doctorat plus şase luni de armată sau şase luni de şomaj.

Noua lege a pensiilor doreşte şi debirocratizarea procesului de ieşire la pensie.

Astfel, sistemele informatice ale ANAF şi ale Casei Naţionale de Pensii vor fi sincronizate, astfel încât contribuabilul va putea verifica online, pe site-ul cnpp.ro, propriul stagiu de cotizare, veniturile sau contribuţiile.

Legea Pensiilor 2018. Stagiul minim de cotizare a scăzut la 15 ani

Noi perioade de contribuţie asimilate de noua lege a pensiilor

O altă modificare adusă legii pensiilor se referă la anumite perioade necontributive ce vor fi asimilate dacă proiectul se va transforma în lege.

Printre acestea, se numără:

– studii universitare, master, doctorat;

– stagiul militar;

– pensia de invaliditate;

– concediul medical sau de creştere a copilului;

– şomajul indemnizat;

– deportarea, prizonieratul şi detenţia politică.

Totuşi, pentru asimilarea unor astfel de perioade, noul proiect prevede anumite condiţii. Principala condiţie se referă la stagiul minim de cotizare de 15 ani.

Apoi, pentru fiecare an de perioadă asimilată se acordă 0,25 puncte.

În cazul studiilor superioare se asimilează o singură perioadă studii de acelaşi fel şi nu se asimilează anii repetaţi. De asemenea, în cazul în care contribuabilul a lucrat în timpul studiilor se vor lua în calcul contribuţiile din salariu.

Modificări importante la noua lege a pensiilor

O altă modificare importantă se referă şi la posibilitatea cumpărării de vechime.

Vechimea va putea fi cumpărată pentru oricare 5 ani din perioada necontributivă anterioară, iar plata se va putea face şi în rate.

Totuşi, ratele trebuie plătite într-un singur an.

Noul proiect prevede modificări şi în cazul pensiei de limită de vârstă.

În acest caz, dacă vechimea este de cel puţin opt ani peste stagiul complet, vârsta de pensionare va fi redusă cu cinci ani.

De asemenea, pensia se va cumula cu salariul şi se vor valorifica perioadele asimilate.

În cazul mamelor care au născut trei copii şi care au stagiul minim de cotizare, vârsta de pensionare se va reduce cu şase ani, iar de la al patrulea copil vârsta va fi redusă cu câte un an pentru fiecare copil.

Noua lege a pensiilor prevede modificări şi pentru pensia de invaliditate. Astfel, gradele vor fi redefinite.

Mai mult, pensionarii din această categorie vor putea desfăşura anumite activităţi profesionale.

Noi reguli şi pentru pensia de urmaş şi cea minimă

În cazul pensiei de urmaş, noul proiect prevede un ajutor pentru soţul supravieţuitor în cuantum de 25% din pensia soţului decedat.

De exemplu, dacă pensia soţului decedat este de 1.000 de lei, iar pensia soţului supravieţuitor este la fel, pensia de urmaş va fi de 1000 de lei la care se adaugă 25% din 1000 de lei. În final, pensia de urmaş va fi de 1.250 de lei.

Pensia minimă vine, în noul proiect, cu reguli noi. Astfel, valoarea pensiei minime va fi de 45% din salariul brut, în cazul stagiului minim de cotizare de 15 ani, plus 1% din salariul minim brut pentru fiecare an în plus.

De exemplu, în cazul unei persoane cu o vechime de 19 ani, pensia minimă va fi de 45% + 4% = 49%.

Totuşi, dacă pensia rezultată din contribuţiile plătite e mai mică decât pensia minimă, atunci se acordă pensia minimă.

De exemplu, în cazul unui pensionar cu 13 ani vechime care are în prezent o pensie de 640 de lei, în anul 2021 pensia va fi de 1.032 de lei.

În cazul unui pensionar cu 35 de ani vechime care are acum o pensie de 640 de lei, pensia va fi de 1.560 de lei în anul 2021.

Formula de calcul prezentată de noul proiect al legii pensiilor este alcătuită din numărul total de puncte dobândite care se înmulţesc cu valoarea punctului de referinţă.

Având în vedere că punctul de pensie va fi de 1.885 de lei în anul 2021, punctul de referinţă va fi de 75 de lei.

Nu în ultimul rând, noua lege a pensiilor din România prevede eliminarea inechităţilor dintre bărbaţi şi femei.

sursa: observator.tv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *