Numire controversată la un inspectorat scolar din vestul tarii (Fotografii interzise elevilor :) !) )

Violeta Varga, iubita fratelui prefectului de Arad, a fost numită, „peste noapte”, la Inspectoratul Școlar Arad, scrie SpecialArad.ro.

Noua inspectoare a stârnit controverse în spațiul public, ca urmare a postării de fotografii provocatoare și vizibil retușate în programe de editare foto, pe rețelele de socializare.

Potrivit presei locale, înainte de numirea la ISJ Arad, unde este inspector școlar „pe educație permanentă”, ea a fost director adjunct al Centrului Școlar de Educație Incluzivă.

Astfel, conform fișei postului, ea ar trebui să asigure „un mediu educațional pacifist în rândul elevilor, fără violență, fără droguri, să sprijine şi să îndrume viaţa asociativă a elevilor (Consiliul Şcolar al Elevilor, Consiliul Judeţean al Elevilor), să coordoneze activitatea directorilor palatelor şi cluburilor copiilor, să coordoneze programe de perfecţionare pentru cadrele didactice din domeniul educaţiei sau în domeniul specific de activitate, să transmită direcţiilor de specialitate propuneri de îmbunătăţire a activităţii în teritoriu”.

Sursa citată mai precizează și că Violeta Varga ar fi iubita fratelui prefectului de Arad, ceea ce ar fi facilitat numirea sa. Totodată, Varga ar fi susținută de PSD Arad.

Fotografiile au fost postate pe contul său de Facebook, pe care, ulterior l-a șters.

sursa: stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *