Ofertă atractivă pentru elevii de gimnaziu, la târgul liceelor din Lugoj

Elevii de gimnaziu din estul județului Timiș au vizitat luni, 29 mai, Târgul Liceelor, ediția 2017, organizat anual de către instituțiile de învățământ lugojene și desfășurat în incinta Universității Europene Drăgan Lugoj.

Evenimentul, organizat de către CJRAE Timiș, CJAP Timiș, ISJ Timiș și având drept partener Colegiul Național ”Coriolan Brediceanu”, a devenit deja tradiție, în cadrul acestuia elevii de clasa a VIII-a putând afla în mod direct ofertele educaționale.

Viitorii liceeni au participat în număr mare la acțiune, arătându-se interesați de instituțiile liceale ale căror cursuri le vor urma în curând.

”Dragi elevi, mă adresez vouă, pentru că perioada care vine este una foarte importantă pentru voi. Vă așteaptă examenul de sfârșit de clasa a VIII-a,  pe care vă doresc să îl treceți cu brio, să luați note foarte bune și totodată vă doresc să alegeți cu atenție liceul pe care doriți să îl urmați. Le mulțumesc tuturor celor ce au contribuit activ și s-au implicat pentru organizarea și succesul acestui eveniment”, a declarat prof. dr. Aurelian Sima, directorul Colegiului Național ”Coriolan Brediceanu”.

În cadrul manifestării și-au prezentat oferta educațională aferentă anului școlar 2017-2018, Colegiul Național ”Coriolan Brediceanu”, Colegiul Național ”Iulia Hasdeu”, Colegiul Tehnic ”Valeriu Branişte”, Liceul Tehnologic ”Aurel Vlaicu”, dar și Liceul Tehnologic ”Traian Grozăvescu”  din Nădrag.

Instituțiile lugojene au peste 500 de locuri disponibile în diverse domenii și specializări, în funcție de preferințele și aptitudinile fiecăruia.

Colegiul Național ”Coriolan Brediceanu” a propus în proiectul planului de școlarizare următoarele clase: la profil real, Matematică-informatică intensiv informatică, Matematică informatică intensiv engleză, Ştiinţe ale naturii (limba de predare română), dar și Științe ale naturii (limba de predare germană), fiecare dintre acestea având o disponibilitate de 28 de locuri. Pentru profilul uman, la specializarea Filologie, sunt disponibile 28 de locuri la Bilingv română-engleză.

La Colegiul Național ”Iulia Hasdeu” pe lista ofertelor educaționale se regăsesc 28 de locuri la Matematică-informatică, dar și două clase, respectiv 56 de locuri la Științele naturii (Biologie-chimie), în timp ce la profil uman elevii se pot înscrie pentru 28 de locuri la Bilingv- Engleză, 28 de locuri la Bilingv engleză, ori 28 de locuri la Bilingv-ucraineană.  Instituțiile educative cu specializări tehnice propun și ele un număr mare de locuri, care cuprind atât licee, cât și școli profesionale.

La Colegiul Tehnic ”Valeriu Braniște”, pentru liceu, se pot face admiteri la domeniul de pregătire Electronică şi automatizări – Tehnician operator roboți industriali (28 de locuri), Turism şi alimentaţie, Tehnician în turism (14 locuri), Tehnician în hotelărie (14 locuri) sau Tehnician în gastronomie (28 locuri). Pentru domeniul de pregătire economic, la calificarea profesională Tehnician în activități economice sunt disponibile 28 de locuri. Pentru cei interesați de urmarea unei școala profesională, în cadrul colegiului se regăsesc trei domenii de calificare, printre care: Industrie textilă şi pielărie, cu Confecționer produse textile (28 de locuri); Turism şi alimentaţie publică, cu specializarea Bucătar (14 locuri) și Cofetar-patiser (14 locuri), și nu în ultimul rând Estetica şi igiena corpului omenesc, specializarea Coafură-frizerie-manichiură-pedichiură (14 locuri).

Liceul Tehnologic ”Aurel Vlaicu” pentru cursurile de zi, liceu, sunt disponibile în total 56 de locuri, dintre care la Profil servicii, domeniul economic 28 de locuri și Profil tehnic, mecanică, 28. La școala profesională, domeniul comerț – rececepționer-distribuitor, 28 de locuri, Mecanic auto – 28 de locuri și Mecanic utilaje și instalații în industrie, tot 28 de locuri. Tot în cadrul aceleași instituții, pentru seral, clasa a IX-a, în domeniul Mecanică – Tehnician mecanic pentru întreținere și reparații, 28 locuri, iar la seral clasa a XI-a  Profil tehnic electric – Tehnician electrician electronist auto, 28 de locuri.

Manifestarea a fost însoțită de scurte momente artistice susținute de elevi ai fiecărei instituții de învățământ participante la târg.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *