Olimpicii lugojeni vor fi acceptați fără taxă la Universitatea de Vest din Timişoara

Elevii lugojeni din ultimul an de liceu, care excelează la învățătură, precum și olim­pi­cii care iau parte la concursuri naționale și in­ter­naționale, vor fi ac­cep­tați pe loc, fără taxă și pot beneficia de burse consistente ca viitori studenți la Universitatea de Vest din Timișoara.

Ca măsură supli­men­tară, premianții vor bene­ficia de  cazare gratuită în căminele Universității de Vest din Timișoara, bursă în valoa­re de 800 lei pe lună, permis gratuit pe toată perioada studiilor la Biblioteca Cen­tra­lă Universitară, asigurarea costurilor de transport și cazare pentru participări cu lucrări la conferințe naționale şi internaționale, integrarea în cele mai bune proiecte sau centre de cercetare ale UVT, acces gratuit la bazinul de înot al Universității, abonament la Teatrul Național Ti­mișoara și la Filarmonica Ba­natul precum și gratuitate pe mijloacele de transport în comun din Timișoara.

Potrivit reprezentanților UVT și elevii din clasele a douăsprezecea, care au rezultate bune la în­vățătură – chiar dacă nu sunt olimpici – vor fi admiși pe locuri fără taxă, cu condiția să promoveze examenul de bacalaureat.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *