Operațiune comună a 11 țări din UE împotriva traficului de arme; aproape 250 de arestări

În total, 245 de persoane au fost arestate de forțele de securitate din 11 țări ale Uniunii Europene, printre care și România, într-o operațiune comună împotriva traficului de arme și explozibili desfășurată pe parcursul mai multor luni și coordonată de Europol, a relatat EFE.

Garda Civilă din Spania a informat luni că, prin intermediul acestei operațiuni, s-a evitat ca armele confiscate să ajungă pe piața neagră, să fie folosite pentru comiterea de delicte sau să fie redirecționate către celule jihadiste.

Indivizii reținuți achiziționau din țări din estul Europei arme pentru autoapărare pe care le modificau pentru a le transforma în arme operaționale cu muniție reală. Potrivit Xinhua, armele erau fabricate în Turcia și introduse ilegal în Europa. În Spania, autoritățile din domeniul securității au desființat patru ateliere ilegale de modificare a armelor și de producere de muniție.

La operațiune au participat forțe de securitate din România, Spania, Grecia, Belgia, Olanda, Polonia, Cipru, Finlanda, Suedia, Marea Britanie și Bulgaria.

În total au fost reținute 245 de persoane și au fost confiscate 664 de arme de foc, 33.748 de cartușe, grenade de mână, amortizoare și încărcătoare.

sursa: agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *