Pajiştea cu narcise de la Făget, îngropată de autostrada Lugoj – Deva

Zona Făgetului a deţinut un loc inedit, de o inestimabilă frumuseţe, însă mare parte din acesta a fost distrus de lucrările de la autostradă. E vorba de pajiştea cu narcise de la Băteşti declarată re­zer­va­ţie naturală de interes na­ţional. An de an, la începutul lunii mai, un câmp de circa 20 de hectare se transforma într-o imensă grădină cu flori.

Aceasta se afla la 800 m de Drumul National 68A, între oraşul Făget şi comuna Margina, pe partea dreaptă pe sensul de mers Lugoj – Deva.

Anual, locul era vizi­tat de mii de curioşi şi are o poveste interesantă. Acum e greu să mai intri în zonă din cauza magistralei rutiere.

“Mul­te hectare din acest parc natural au fost transformate în şosea. Bătrânii spun că ele au datat de câteva secole, când după o luptă cu turcii s-au pierdut  foarte multe suflete. Atâtea suflete câte narcise înfloreau… A­ces­te flori aveau o ca­rac­te­ris­tică aparte, pentru că dacă le tai sau le rupi să le duci acasă, în maxim 24 de ore se ofilesc. Dacă scoţi bulbi şi încerci să-i plantezi în altă parte, nu cresc”, ne spune un tânăr din Băteşti.

Zece din cele 20 de hec­tare cu narcise sunt proprietatea statului, iar celelalte aparţin localnicilor din Bă­teşti sau Făget.

Oamenii ştiau că nu au dreptul să distrugă poiana, deoarece în caz contrar trebuie să suporte rigorile legii.

Parte din ea a fost distrusă tocmai de statul român.

Pajiştea cu narcise din Băteşti este re­zer­vaţie naturală de interes național încă din anul 1995, alături de alte 13 rezervaţii din Timiş, dar este unica de acest fel din judeţ.

sursa: redesteptarea.ro

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *