Palatul din Oradea, mistuit de incendiu, ridicat de un episcop al Lugojului

 Un puternic incendiu a afectat grav Palatul Episcopal Greco – Catolic din Oradea. 

Bijuteria arhitectonică a Oradei a fost practic distrusă la interior de focul izbucnit sâmbătă seara (25 august).

Comunitatea orădeană, dar și întreaga comunitate catolică din România s-au angajat să reconstruiască această clădire emblematică.

Excepție nu face nici Episcopia Greco-Catolică de Lugoj.

Aceasta a anunțat, prin vocea episcopului greco-catolic al Diecezei de Lugoj, PSS Alexandru Mesian: ”în mod cert, și noi vom contribui la acoperirea pagubei. Peste trei săptămâni ne vom întâlni în Conferința de toamnă a episcopilor catolici din România, care va avea loc în acest an la Șumuleu Criș, în 18 și 19 septembrie. Acolo e prevăzut un punct special dedicat contribuțiilor după incendiul de la Oradea. Eu am vizitat clădirea după renovarea exteriorului, iar la interior urmau să se facă lucrări”.

Un amănunt interesant este că Palatul Episcopal din Oradea a fost ridicat de PSS Demetriu Radu, fost episcop al Lugojului, între anii 1897-1903, apoi episcop de Oradea (1903-1920).

În această calitate, el a reconstruit palatul episcopal orădean în 1905, după planurile arhitectului C. Rimanoczi jr.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *